14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrim-procuror, implicat într-un accident

Prim-procuror, implicat într-un accident

Trei persoane au fost rănite, iar circulaţia pe DN 56 a fost blocată, în urma unui accident rutier care, potrivit primelor cercetări, ar fi fost provocat de prim-procurorul Camelia Dima, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vânju Mare. Accidentul s-a produs ieri pe Dealul Stârmina, într-o zonă cu restricţie de circulaţie pe o bandă. Prim-procurorul Camelia Dima conducea un autoturism Citroen, proprietate personală, şi, conform primelor cercetări, nu ar fi respectat culoarea roşie a semaforului. Din celălalt sens circula regulamentar un autoturism Opel Corsa, în care se aflau patru persoane ce se deplasau spre Drobeta Turnu Severin pentru a participa la o şedinţă de sfârşit de an la CEZ Mehedinţi, societatea la care sunt angajaţi. În urma impactului frontal, trei dintre pasagerii din Opel au ajuns la Spitalul Judeţean Mehedinţi cu multiple fracturi şi traumatisme.

„Noi ne-am oprit la semafor, am aşteptat culoarea verde şi am plecat. După 50-60 de metri ne-am trezit cu Citroenul, din sens opus, care ne-a lovit frontal. Avea viteză mare şi a trecut pe roşu din moment ce noi am avut verde. Trebuie ca legea să-şi spună cuvântul chiar dacă la volan era o procuroră“, a declarat Ion Anuţa, de 49 de ani, din comuna Obârşia de Câmp, salariat la CEZ.

Directorul medical de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi, Eleodor Mihuţ, a declarat că, dintre cei trei răniţi, doi sunt mai grav. Şoferul Opelului, Radu Nuică, de 22 de ani, a suferit o fractură la genunchiul drept, iar tatăl acestuia, Ion Nuică, de 43 de ani, din satul Viaşu, comuna Pătulele, o fractură femur drept, fractură mâna stângă şi traumatism cranio-cerebral acut. Ilie Băcanu, de 56 de ani, din comuna Vânători, a suferit un traumatism cranio-cerebral acut cu edem cerebral.

Comisarul-şef Gabriel Lică, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Mehedinţi, a declarat că din primele cercetări reiese că unul dintre autoturisme a pătruns pe culoarea roşie a semaforului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

46 COMENTARII