Fetiţei cu ochi mari, negri şi păr şaten destinul i-a hărăzit o viaţă deosebită. Pentru părinţi, vorba ei e de aur şi fiecare gest pe care-l face le mângâie sufletul. Ca să poată merge la toaletă singură, au repetat împreună cu ea ani în şir, au plătit specialişti, au muncit odată cu ei. Viaţa Andreei Ciuciuc nu decurge firesc. Timp însă mai este. Poate şi oameni care să o ajute…
Cu o rochicioară din blugi trasă peste treningul cu care stă în casă, Andreea se plimbă agitat dintr-o parte în alta a camerei, privind în jos, ca un om mare care nu-şi găseşte starea, aşteptând o veste. Se opreşte brusc şi se aruncă în fotoliu, strângându-şi apoi picioarele la piept şi privind la străinii care au intrat în casă. E mută „ca o lebădă“. Aşa au spus şi medicii la doi, trei anişori, când părinţii au observat că nu vorbeşte şi au început s-o poarte prin cabinete medicale şi spitale. „Poate seamănă cu soţul dumneavoastră, mai aşteptaţi“, încercau ei s-o convingă pe mama Andreei că totul este în regulă.
Pe vremea aceea, tatăl se mutase la Bistriţa cu serviciul şi-şi luase familia cu el. „De la un timp, începuse să se învârtească foarte mult. De comunicat cu ea tot nu reuşeam“, povesteşte mama. La patru ani, au ajuns la Cluj. Diagnosticul a sunat destul de ambiguu pentru cei doi părinţi: „Nu ştiam atunci ce-nseamnă autism. Nici nu auziserăm de boala asta. Am propus să-i facem un film la cap, dar ni s-a spus că este inutil, iar de vindecat nu se va vindeca niciodată. Dar cu terapie se poate recupera în aşa fel încât să se poată descurca în viaţă fără ajutorul nostru. Nici nu ştiam ce avea să urmeze“, continuă femeia.
Îi e dragă muzica
De nouă ani, familia Ciuciuc îşi canalizează toate resursele asupra Andreei. La trei ani, copilul nu vorbea cu nimeni, se-nvârtea foarte mult, părea că are lumea lui. Au început investigaţiile şi la Cluj i s-a pus diagnosticul de autism. Au urmat ani de terapie, de exerciţii, de încercări. „Ceea ce copiii ceilalţi învaţă din mers noi trebuie să deprindem cu foarte mulţi bani“, spune mămica fetiţei. Acum, banii s-au terminat…
Se aude încetişor o melodie cu versuri ciudate. Copilul fredonează un cântec grecesc, pe care l-a auzit mai demult. Repetă refrenul până se plictiseşte, în timp ce privirea îi alunecă pe lângă noi. Este prezentă şi totuşi… „Îi place mult muzica. Are un CD pe care-l tot repetă. Am şi încercat meloterapia, când eram la Bistriţa. Când Mădălin – fratele Andreei – cântă la pian, stă lângă el şi încearcă să-l imite“, spune femeia. Fetiţa se opreşte pe neaşteptate, la fel de brusc cum a început. Se ridică şi începe să ţopăie prin casă. Ia telefonul şi se porneşte să facă poze, zâmbind cald. „Cred că ştie că se află în centrul atenţiei acum, altfel nu s-ar comporta aşa“, zice mama. Renunţă dintr-odată la aparat şi se duce în bucătărie, de unde se întoarce repede cu un corn cu ciocolată. Se uită fericită la noi, ca şi cum ar fi obţinut un trofeu. E un copil cuminte, pentru care terapia de până acum a dat roade. „După ce-am aflat despre boală, am început să ne interesăm de tratamente. Aşa am aflat de ABA, deşi ne-a fost foarte greu să pătrundem în lumea cunoscătorilor. La început nimeni nu spunea nimic. Poate pentru că le era teamă să nu plece informaţia greşit… Am mers ore, luni, ani întregi la specialişti, la logopezi, mergeam şi învăţam odată cu ea. Andreea copiază tot. Acum merge singură la toaletă, când i se face fomică se duce la frigider şi îşi ia mâncare. Câteodată vorbeşte, dar puţin, de cele mai multe ori trebuie să ghicim ce vrea. Oricum, programul pe care l-am urmat la Bistriţa, deşi a fost departe de a fi desăvârşit, ne-a ajutat să ne înţelegem“, mai spune mama.
„Aş apela la toţi părinţii care au copiii sănătoşi…“
Andreea e un copil isteţ. A contat mult şi faptul că a putut face terapie. Tot ce a învăţat a reţinut şi repetă. Acum stă picior peste picior, ca bărbaţii la o cafea. S-a aşezat la birou, lângă pianul lui Mădălin, şi a început să coloreze. Multe lucruri le face din proprie iniţiativă, fără s-o îndemne mama. „Dacă mergem la cumpărături, se duce la rafturi şi pune în coş produsele pe care le-am luat prima dată, exact în ordinea de atunci“, adaugă mămica. Andreea se opreşte din colorat şi priveşte o clipă, atent, spre uşă. Se-ntoarce apoi spre lumea ei, fredonând încet acelaşi cântec cu versuri neînţelese. La un moment dat, se ridică de pe scaun şi fuge în camera ei, cu covor colorat pe jos, tăbliţă, papiţoi din pluş şi cărţi de colorat. Lângă perete, stau înşirate cutii cu jucării şi ghiozdănelul pentru şcoală. „Lucrează foarte repede la clasă, comparativ cu ceilalţi colegi. Dar noi ne-am oprit la matematică“, spune mama Andreei. Fetiţa de nouă ani poate să meargă la şcoală, să deseneze, să meargă la toaletă şi să mănânce singură datorită programelor de terapie urmate până acum. Fără ele, n-ar fi reuşit nimic din toate astea: „Este enorm de muncit cu un copil autist. Şi foarte scump. Profesorii însoţitori, care stau cu ea în clasă, costă, terapeuţii la fel, orele cu specialiştii… ce să mai spun…? La Bistriţa, am încercat să-i găsim pe cei mai ieftini. Şi tot cheltuiam 40 de milioane (lei vechi – n.r.) pe lună. Nu ne-am gândit însă niciodată să renunţăm. Am făcut asta pentru copilul nostru. Am făcut credit la bancă, pentru că altfel nu ne-am fi descurcat. Dar acum, banii s-au consumat. Nu ştiu la cine să apelez. Am încercat să mai facem un credit, dar ne-au refuzat. Sunt copii care n-au nevoie să întindă mâna la nimeni. Mi-e greu acum să-mi expun viaţa, dar sunt încolţită. Aş apela la toţi părinţii care au copiii sănătoşi, pe care Dumnezeu i-a ocrotit, să ne ajute…“.
Pentru o viaţă normală
„Andreea are potenţial. Dacă n-ar fi reuşit până acum să facă atâtea progrese, poate n-am mai fi încercat cu disperare să o ajutăm. Dar ştiu că poate mai mult. O văd zi de zi, noapte de noapte, căci n-o pierd din ochi nici o clipă. Însă ceea ce alţi copii învaţă din mers noi trebuie să facem cu foarte mulţi bani. Acesta este necazul şi povara noastră, pentru că banii nu-i avem“, spune mama Andreei.
Pentru cei care simt că pot dărui pentru copilul cu ochii mari, familia Ciuciuc răspunde la numărul de telefon 0744/77.90.20.
