8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞase familii, la un pas să rămână fără case

Şase familii, la un pas să rămână fără case

Şase familii din Drobeta Turnu Severin s-au trezit ieri-dimineaţă fără gard la casă, fără energie electrică şi fără drum de acces spre locuinţe. Din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele zile, o porţiune de câteva sute de metri pătraţi dintr-un cartier al Severinului a luat-o la vale.

Alunecarea de teren a înghiţit o podgorie şi grădinile oamenilor care locuiesc în Dudaşul Schelei, iar de la râpa rămasă în urma surpării şi până la locuinţe mai sunt doar şapte metri. „Nu ştim ce să mai facem. De 12 ore păzim drumul. În case se aud numai pocnituri şi se mişcă tavanele“, au spus, disperaţi, oamenii.

Cele 22 de persoane care locuiesc în Dudaşul Schelei au mai avut probleme cu alunecările, dar niciodată casele nu le-au fost puse în pericol. De fiecare dată, autorităţile le-au promis marea cu sarea. „Înainte de alegeri, actualul primar, Constantin Gherghe, a spus că va face un zid de consolidare a zonei. Gherghe a ieşit primar, dar nu şi-a mai ţinut promisiunea. Am încercat să-l sunăm, a răspuns şi, când a auzit că ni se surpă casele, a închis telefonul“, au declarat oamenii loviţi de soartă.

Reprezentanţi ai Electrica şi poliţişti au spus că vor supraveghea zona. Constantin Gherghe nu a putut fi contactat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS