8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRecursul lui Cocoană, stabilit de calculator

Recursul lui Cocoană, stabilit de calculator

Reprezentanţii Tribunalului Dolj au răspuns ieri acuzelor aduse de familia lui Lucian Reja-Peter, tânărul omorât la Timişoara de Ferrariul condus de Adrian Cocoană, precizând că data la care s-a judecat recursul nu a fost stabilită pentru a-l favoriza pe inculpat.

Principalele acuze formulate de familia lui Lucian Reja şi de către avocatul acesteia se referă la faptul că recursul s-a judecat sâmbătă, în grabă, deşi ar fi trebuit să aibă loc ieri, iar Cocoană a fost eliberat din arest. Judecătorul Gabriel Dănuţ Comănescu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Dolj, a precizat că repartizarea recursului s-a făcut de către calculator.

„Calculatorul face repartizarea aleatorie, în limita a trei zile, la unul din completurile de judecată care face de permanenţă în acest interval. În acest caz, dosarul a ajuns la Tribunalul Dolj vineri, acesta putând fi repartizat pentru judecare în aceeaşi zi, sâmbătă sau duminică şi în nici un caz luni“, a explicat judecătorul Comănescu. În ceea ce priveşte admiterea recursului inculpatului Cocoană, judecătorii au apreciat că nu mai există temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive şi că perioada petrecută în arest trebuie să fie una rezonabilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII