12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljA început bătălia funcţiilor

A început bătălia funcţiilor

Funcţii, posturi, scaune, fotolii. Cam acesta este vocabularul uzual al liderilor politici locali în aceste zile, când la Bucureşti se face schiţa viitorului guvern. Dacă social-democraţii doljeni au posturi-ţintă şi oameni care să le ocupe atât la nivel local, cât şi naţional, pedeliştii spun că aşteaptă deciziile şefilor de la centru pentru a şti care e poziţia de negociere.

În tumultul negocierilor, liderii politici din teritoriu visează funcţii guvernamentale care să potolească foamea activiştilor silitori, voluntari în „tranşeele“ opoziţiei timp de patru ani. De câteva zile, baroni locali sau doar preşedinţi grijulii fac socoteli în funcţie de procentul obţinut în alegerile parlamentare pentru partidul care i-a propulsat în funcţii. În Dolj, PSD stă cel mai bine, motiv pentru care şeful social-democraţilor din judeţ, Ion Prioteasa, face şi desface guverne în care să fie propulsaţi tinerii pesedişti (şi nu numai!) crescuţi la umbra consiliului judeţean. Nu mai devreme de ieri, Prioteasa a declarat că posturile vizate nu sunt în fruntea unor ministere, ci în eşalonul doi, în funcţii-cheie din aparatul guvernamental, unde se decide soarta banilor naţiunii.
„Nu am în vedere neapărat posturile de miniştri, pentru că miniştrii sunt foarte ocupaţi. Mi s-a întâmplat în perioada 2000-2004 să avem miniştri de la noi de aici şi să nu pot vorbi cu ei la telefon. În PSD a crescut o generaţie de tineri care sunt gata să facă pasul următor. Îi putem propulsa în câteva posturi pentru că vor fi câteva mii de posturi în administraţia centrală“, a spus ieri Prioteasa. Preşedintele PSD Dolj susţine că posturile cele mai atractive sunt cele din instituţiile aflate în subordinea primului- ministru, dar şi cele din ministere precum cel al transporturilor sau dezvoltării, unde se împart fondurile europene.

Silviu Dumitru face Anul Nou la prefectură

Cu funcţiile centrale deja împărţite, Prioteasa a trecut şi la scaunele locale, ocupate cel puţin până la anul de liberali. În privinţa coloraturii viitorului prefect „apolitic“ de Dolj, şeful pesediştilor doljeni susţine ideea vehiculată la nivel naţional, conform căreia prefectul ar trebui să aibă aceeaşi culoare cu preşedintele consiliului judeţean, în cazul Doljului, PSD. Prioteasa a declarat ieri că posturile ar trebui împărţite proporţional, în funcţie de procentele obţinute la parlamentare. Şi aici PSD e avantajat, cu 50%, faţă de numai 32% ale PD-L. „Aproape că nu mă interesează ce se va întâmpla în ţară, ci ce se întâmplă în Dolj. Orice s-ar întâmpla, în judeţul în care Geoană este în organizaţie, iar eu sunt preşedintele ei, trebuie să fie bine pentru PSD. Noi ne vom bate pentru funcţiile importante în judeţ şi credem că avem acest drept“, a spus Prioteasa, care a adăugat că are deja cinci propuneri pentru postul de prefect, pe care le va supune dezbaterii Biroului Permanent Judeţean, şi că este posibil ca funcţia să revină unei femei. În toate cazurile, Silviu Dumitru, prefectul „de extracţie liberală“ de la Dolj, va prinde Anul Nou în prefectură.

Prioteasa ţine de liberali „cu toată puterea“

Posturile de subprefecţi, situaţia vicepreşedintelui liberal de la CJ, Dan Mogoş, precum şi posturile la serviciile deconcentrate sunt alte subiecte de discuţie între PD-L şi PSD, după ce prevederile Regulamentului de funcţionare a coaliţiei PSD-PD-L vor intra în vigoare. „Acolo unde va fi prefectul de o coloratură, subprefectul trebuie să fie de cealaltă“, e de părere şeful pesediştilor de la Dolj. Deşi protocolul încheiat între PD-L şi Alianţa PSD+PC prevede faptul că ambele formaţiuni vor colabora şi la nivel local, liderul pesediştilor spune că o să încerce „cu toată puterea“ să-i ţină aproape pe partenerii colaborării postelectorale din vară, liberalii. „Ne-am înţeles foarte bine şi vom încerca să-i ţinem cu toată puterea alături de noi“, dând de înţeles că va negocia postul vicepreşedintelui liberal de la CJ, Dan Mogoş, de pe o poziţie de forţă. În acest sens, Prioteasa a declarat că este mulţumit de activitatea lui Mogoş şi că nu este neapărat interesat de vreunul dintre posturile de viceprimari ai Craiovei, care ar putea fi oferite de PD-L în schimbul funcţiei ocupate în prezent de Mogoş.

Pedeliştii aşteaptă „normele de aplicare“

În timp ce pesediştii vorbesc deschis despre funcţiile de care sunt interesaţi, democrat-liberalii spun că aşteaptă deciziile de la centru pentru a vedea ce anume se poate negocia la nivel local. Regulamentul de funcţionare a coaliţiei PD-L-Alianţa PSD+PC va trebui respectat întocmai, susţin pedeliştii, iar acesta prevede paritate atât în guvern, cât şi în teritoriu.
„Noi nu facem afirmaţii de genul acesta. Când va intra în vigoare Regulamentul de funcţionare a coaliţiei, vom putea spune mai multe despre modul cum se împart funcţiile. În Regulament sunt chestiuni foarte clare, precum structurile de conducere la nivel local, şi cred că, deocamdată, aceasta e atitudinea politică înţeleaptă, să nu facem declaraţii înainte. Prefecţii sunt înalţi funcţionari publici apolitici şi vom vedea ce va hotărî guvernul. Din câte ştiu eu, situaţia va fi de 50-50% la nivel local, iar deciziile privind funcţiile nu vor fi lăsate la latitudinea liderilor locali“, a spus Marian Jean Marinescu, prim-vicepreşedintele PD-L Dolj. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII