12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalExtrădarea lui Cioroianu, la instanţa supremă

Extrădarea lui Cioroianu, la instanţa supremă

Dosarul privind extrădarea în Franţa a doljeanului acuzat de uciderea fiului preşedintelui din Ciad se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La termenul de ieri, avocatul lui Marin Cioroianu, din comuna Goicea, a susţinut în faţa completului de nouă judecători de la instanţa supremă că viaţa clientului său ar fi în pericol dacă se va dispune extrădarea sa, pe motiv că ar fi demascat o poliţistă franceză care lucra sub acoperire, ca secretară la o firmă de avocatură. Apărătorul a ridicat totodată mai multe excepţii de neconstituţionalitate a legii privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care au fost însă respinse de magistraţi.

Românul suspectat de implicare în asasinarea fiului preşedintelui Ciadului este ţinut în condiţii de maximă securitate în arestul Poliţiei din Harghita. „Marin Cioroianu este cel mai periculos infractor pe care l-am avut. Când a fost reţinut, avea un pistol în gheată cu cartuş pe ţeavă, pe care intenţiona să îl folosească“, a declarat şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Harghita, comisarul-şef Sandu Radu Moldovan.

 

Un caz complicat

 

În momentul în care a fost prins, doljeanul – fost membru al Legiunii Străine franceze – lucra ca muncitor în construcţii, însă şeful de post din Sânsimion a observat că este ceva în neregulă cu el, mai ales că se aflase că are pistol. Potrivit anchetatorilor, Marin Cioroianu ar prefera să fie acuzat de infracţiunea săvârşită în România, port ilegal de armă, decât să fie extrădat în Franţa, unde este suspectat de crimă în scop de jaf.

Punerea în aplicare a mandatului internaţional de arestare emis pe numele lui Cioroianu se loveşte şi de probleme de procedură. „Este un caz foarte complicat. El este din comuna Goicea, judeţul Dolj, a fost prins în localitatea Sânsimion, de lângă staţiunea Tuşnad Băi, este judecat la Târgu Mureş şi Bucureşti, iar comisia rogatorie e la Craiova“, a precizat şeful IPJ Harghita.

Următorul termen pentru confirmarea mandatului internaţional de arestare emis de autorităţile franceze a fost fixat pentru 17 decembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS