6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMaşină de lux, în apele Jiului

Maşină de lux, în apele Jiului

O maşină de lux, marca BMW, a fost găsită ieri în apele râului Jiu, lângă localitatea Vlăduleni, judeţul Gorj, după ce doi tineri au furat autoturismul din curtea unei persoane din Urdari.
Vineri, un bărbat de 24 de ani, din comuna Urdari, a sesizat faptul că patru bărbaţi l-au deposedat de un autoturism BMW, pe care îl avea parcat în curtea locuinţei. Investigaţiile efectuate de poliţişti au condus la identificarea şi reţinerea a doi dintre suspecţi. Romeo C., de 26 de ani, din Bumbeşti Jiu, şi Nicolae H.E., de 24 de ani, din Târgu Jiu, au fost depistaţi pe raza oraşului Rovinari. Aceştia au fost conduşi la sediul poliţiei, iar în urma audierilor s-a stabilit că autoturismul fusese abandonat, după comiterea furtului, pe raza satului Vlăduleni din comuna Bâlteni.
Cei doi suspecţi au fost reţinuţi în prima fază a cercetărilor, timp de 24 de ore, iar sâmbătă, fiind prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Parchetului, respectiv Judecătoriei Târgu Jiu, instanţa de judecată a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pe 20 de zile, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
În prezent, poliţiştii desfăşoară activităţi în vederea prinderii celorlalţi doi participanţi la comiterea faptei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS