11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

Greu la 1907

Încercarea autorităţilor din Craiova de a demonta monumentul „1907“, statuie amplasată în anii ’70 în faţa Parcului „Nicolae Romanescu“, a eşuat ieri, liantul şi miezul de fier care leagă piesele de piatră dovedindu-se mai puternice decât cele 17 tone-forţă dezvoltate de macaraua uriaşă adusă de primărie. Un singur element au reuşit muncitorii să disloce, după care au renunţat, retrăgându-se până la o nouă soluţie. Potrivit unui reprezentant al municipalităţii, se va încerca desprinderea componentelor cu ajutorul unui ferestrău special, care să taie liantul. Monumentul „1907“, reprezentând lupta ţăranilor pentru o viaţă mai bună, va fi mutat la intersecţia străzii Tineretului cu Calea Severinului, în locul ei urmând să fie instalat grupul statuar „Asta-i muzica
ce-mi place!“. Noua statuie, simbol al Independenţei de la 1877, se află acum la stadiul de machetă, urmând ca realizarea operei să fie atribuită prin licitaţie publică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII