11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAu fost desemnaţi preşedinţii secţiilor de votare

Au fost desemnaţi preşedinţii secţiilor de votare

Oamenii veniţi din comune precum Aninoasa, Bengeşti-Ciocadia, Vladimir sau Dănciuleşti au aşteptat în frig mai bine de două ore pentru a afla numele preşedinţilor secţiilor de votare, pentru alegerile din 30 noiembrie. De la extragere a lipsit prefectul de Gorj Victor Banţa, care promisese că aceasta se va termina foarte repede, fiind computerizată. Lucrurile au stat însă altfel. „Dacă tot am venit până aici, o să stau până afişează listele. Nu mai pot. Am îngheţat de frig. Nu înţeleg de ce se întârzie atât de mult, au spus că mai trebuie doar să listeze şi le afişează imediat. Cine ştie ce o fi fost pe laptopul ăla, că numai domnul care îl folosea a văzut“, a afirmat un tânăr ce venise la şedinţa publică să vadă dacă a prins sau nu vreun loc pe liste.
Extragerea oficială s-a făcut pe un laptop, fără posibilitatea de vizionare din partea publicului. Organizatorii s-au scuzat că nu au avut timp să pună în funcţiune şi videoproiectorul.
În Gorj, se înscriseseră peste 600 de persoane cu studii juridice, dintre acestea fiind repartizate doar o treime. „Criteriul de desemnare a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor este desemnat în lege, pentru că se vrea diminuarea cheltuielilor de transport. Domnul prefect Banţa nu a fost prezent la extragere, dar a desemnat alte două persoane care să-l reprezinte. Totul s-a făcut conform legii. Acum îi aşteptăm pe cei ce s-au regăsit pe liste să vină să-şi ridice delegaţiile“, a declarat Claudia Pîrvan, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS