11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCu garaju-n balansoar

Cu garaju-n balansoar

Locul de joacă situat în spatele blocului 312 de pe strada Toporaşi, din Craiova, a fost distrus de unii locatari, pentru a-şi putea duce maşinile în garaj. Aceştia au sfidat în acest fel şi municipalitatea, care a alocat fonduri pentru amenajarea spaţiului de joacă.

După doi ani de când municipalitatea a plătit amenajarea unui loc de joacă în spatele blocului 312 din Craioviţa, câţiva locatari au smuls mobilierul destinat celor mici, pentru a avea acces la garajele amenajate la subsolul blocului.

Caruselul, leagănul şi toboganul zac acum aruncate într-un colţ, cât a mai rămas din ele, pentru că părţile metalice au fost o tentaţie mare pentru hoţii de fier vechi.

Chiar şi băncuţele destinate părinţilor sau bunicilor care i-ar fi supravegheat pe copii au fost aruncate într-un colţ al spaţiului care a servit până nu de mult ca destinaţie de joacă. La fel s-a întâmplat cu gărduleţul care îl împrejmuia. Până şi bordura acestuia a fost scoasă, pentru capriciul unui locatar care a ţinut morţiş să-şi bage pe acolo autoturismul în garaj.

În urmă cu câţiva ani, mai precis în 2006, locatarii blocului 312 din Craioviţa s-au considerat norocoşi că municipalitatea a hotărât să amenajeze pentru micuţii lor acest spaţiu. S-a mers chiar pe sistemul relaţii şi intervenţii, fiindcă la momentul respectiv un consilier locuia în blocul cu pricina. Oamenii şi-au dat acordul pentru amenajarea părculeţului. Nu şi-au pus nici o clipă problema garajelor de la subsolul blocului, care fuseseră lăsate în paragină şi serveau mai mult ca depozite de gunoi. Nimeni nu s-a arătat deranjat că micuţii de la blocurile din zonă se bucurau din plin de aparatele de joacă.

„În 2006, municipalitatea a alocat fonduri şi s-a aranjat spaţiul din vecinătatea blocului. Este o zonă bună, situată chiar în spatele SIF-ului, sunt şi alte blocuri şi case în apropiere şi ne-am bucurat că avem unde să ne ducem copiii la joacă. Acum totul a fost distrus cu reavoinţă de unii dintre locatari, care şi-au amenajat garaje la subsolul blocului. Locul de joacă este într-o avansată stare de degradare. Sunt aruncate gunoaie, iar tineri rău intenţionaţi îşi petrec serile aici, fumează, consumă alcool şi fac zgomot. Asta au preferat unii locatari, deşi accesul către garaje s-ar putea face şi prin faţa blocului“, a spus Lucian Mincu.

 

Loc de joacă, ras de garaje

 

Oficialităţile locale nu cunosc faptul că spaţiul de joacă din spatele SIF-ului a fost devastat, că unii locatari au ras după bunul plac o investiţie de câteva. „Vom trimite în zonă persoane abilitate să verifice dacă este adevărat că locul de joacă a fost distrus. Dacă lucrurile stau aşa, se vor lua probabil măsuri împotriva celor vinovaţi, deoarece sunt bunuri care aparţin municipalităţii“, a declarat Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova.

Din păcate, nimeni nu a ridicat un deget, locul este în paragină şi rivalizează cu o groapă de gunoi plină de peturi, resturi de ţigări, hârtii şi bucăţi de beton. „Este rău că s-a întâmplat aşa. Au luptat atâta pentru acest loc de joacă, după care s-au trezit că nu-l mai vor. Au venit locatari noi care şi-au luat garaje la subsol şi erau probabil incomodaţi de locul de joacă. Nu ştiu dacă au făcut aceste modificări pe cale legală, cert este că zona a fost distrusă. Este păcat că micuţii nu mai au unde să se joace. Veneau şi cei de la blocurile vecine… Măcar puteau să mute aparatele în altă zonă, nu să le lase de izbelişte“, a declarat Simona Cârnu, administratoarea Asociaţiei de Proprietari 312.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII