Acasă Local „Bani de liceu“ pentru elevii vâlceni

„Bani de liceu“ pentru elevii vâlceni

Peste 3.500 de elevi vâlceni vor beneficia în acest an şcolar de bursele sociale oferite de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului prin programul „Bani de liceu“. Este vorba de adolescenţii care provin din mediul rural, dar şi elevii de la oraşe beneficiază de bani proveniţi din acest program şcolar. Majoritatea celor care au depus dosare la secretariatele şcolilor unde învaţă au reuşit să obţină acest ajutor. Cu toate că Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a anunţat iniţial că între 2 şi 6 noiembrie se vor face publice listele complete cu numărul total al beneficiarilor, acestea au fost publicate pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului la sfârşitul lunii trecute.
„Elevii care au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege, adică să aibă un venit brut lunar pe membru de familie de maximum 200 de lei, vor primi ajutorul financiar pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă“, a precizat Paul Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Vâlcea.

Exit mobile version