5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCentru pentru persoanele fără adăpost

Centru pentru persoanele fără adăpost

GORJ. Persoanele fără adăpost din Târgu Jiu vor avea un loc de refugiu. Casa „Iris“, Centrul social de urgenţă pentru persoanele fără adăpost, va fi inaugurat zilele următoare. Capacitatea de cazare a acestuia este de 32 de locuri. Casa „Iris“ a fost amenajată într-o centrală termică dezafectată din cartierul 23 August din Târgu Jiu. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a alocat peste 400.000 de lei pentru efectuarea lucrărilor de amenajare, iar Primăria Târgu Jiu a contribuit cu 60.000 de lei.

Daniel Andrei, reprezentantul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a precizat că persoanele fără adăpost care vor apela la serviciile centrului vor beneficia de cazare, asistenţă medicală şi mâncare la Cantina de Ajutor Social: „Scopul proiectului este reintegrarea în societate a acestor persoane. Vor primi şi consiliere psihogică şi profesională“.

În Centrul social pot fi adăpostite, în caz de urgenţă, şi persoanele fără adăpost din Gorj sau din alte judeţe, dar numai pentru cinci zile. În Casa „Iris“ îşi vor desfăşura activitatea şase angajaţi permanenţi: asistent social, psiholog, asistent medical, administrator, personal de curăţenie şi îngrijire. La internarea în centrul social, persoanele vor fi igienizate şi deparazitate, iar hainele vor fi spălate. De asemenea, acestea vor putea participa la diferite programe instructiv-educative, activităţi de socializare şi activităţi recreative – jocuri de şah, rummy, lectură, vizionare TV etc. Persoanele fără adăpost vor fi sprijinite să se reintegreze în societate prin consiliere şi oferirea mai multor forme de sprijin.

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS