22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalProprietatea privată, călcată în picioare de instituţiile statului

Proprietatea privată, călcată în picioare de instituţiile statului

Proprietatea privată în România este apărată de Constituţie. Uneori însă, dreptul constituţional al cetăţeanului rămâne doar o prevedere pe hârtie, pentru că instituţiile statului sunt primele care îl încalcă, sub pretextul binelui public.

Elisabeta Crăciunescu, din Craiova, a experimentat pe propria piele cât face dreptul său constituţional de apărare a proprietăţii în momentul în care reprezentanţii primăriei şi ai unei firme private au intrat cu buldozerul pe proprietatea ei, pentru a racorda alimentarea cu apă a cartierului Drumul Apelor la conducta magistrală a oraşului. Femeia deţine un teren de aproximativ 250 de metri pătraţi, situat între cele două linii de cale ferată care duc la Calafat şi la Ford, pe sub care trece magistrala de apă.

Zilele trecute, firma Verta Tel, constructorul proiectului de alimentare cu apă a cartierelor Plaiul Vulcăneşti şi Drumul Apelor, a intrat cu utilajele pe terenul Elisabetei Crăciunescu şi a început să sape. Proprietara terenului şi-a adus familia la faţa locului şi a încercat să-i convingă pe „meseriaşi“ să părăsească proprietatea. Muncitorii au plecat, dar au revenit ziua următoare însoţiţi de reprezentanţii Primăriei Craiova. „Au venit nişte doamne de la primărie şi mi-au cerut actele de proprietate. Eu am act de la notar care spune că fiul meu Viorel a cumpărat în anul 1994, de la Constanţa Matei, 4.700 mp. În 1998, a vândut cuiva 4.000 de metri pătraţi şi ne-au mai rămas nouă cam 250. Ar fi trebuit să rămână 700, dar la măsurători am constatat că nu erau 4.700, ci mai puţin. Ce caută primăria pe terenul meu şi de ce firma Verta a intrat cu buldozerul şi a făcut şanţuri fără să le dau eu voie?“, a spus Elisabeta Crăciunescu.

 

Legea nu este aceeaşi pentru toţi!

 

După ce între proprietari şi muncitorii de la societatea care racordează conductele de apă s-au produs altercaţii, aceştia nu au mai vrut să lucreze decât sub supravegherea Poliţiei Comunitare. Aşa se face că săpatul gropilor pe terenul familiei Crăciunescu, pentru identificarea conductei magistrale, precum şi îngroparea conductelor de apă s-au făcut sub supravegherea poliţiştilor, care au avut sarcina să vegheze la păstrarea unei atmosfere propice lucrului.

Dirigintele de şantier al beneficiarului, adică al primăriei, nu a vrut să discute despre situaţie, menţionând doar că rolul lui era să supravegheze calitatea lucrărilor şi respectarea proiectului.

Nici reprezentanţii Companiei de Apă Oltenia, prezenţi la faţa locului, nu s-au arătat mai cooperanţi, dar au recunoscut că atât constructorul, cât şi primăria se află în culpă, deoarece nu aveau acordul proprietarului pentru a intra pe teren.

Elisabeta Crăciunescu este hotărâtă să dea în judecată şi firma care a intrat pe proprietatea ei, şi primăria, care i-a ţinut acesteia isonul.

Prevederi din Constituţia României

„Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular“. (art. 44, alin. 2, din Constituţia României).

„Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii“. (art. 44, alin. 5, din Constituţia României).

„Despăgubirile prevăzute în alineatul 5 se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţă, prin justiţie“. (art. 44, alin. 6 din Constituţia României).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU