http:http://www.youtube.com/watch?v=9XC5jboWK2g
Înşirate în stradă, ocupând locurile de parcare ale locatarilor, remorcile şi portbagajele maşinilor stau căscate, pline cu varză, aşteptând clienţii. Preţul a ajuns până la 0,3 lei pe kilogram şi oamenii veniţi din judeţ speră să vândă mai repede tonele pe care le-au făcut anul acesta. Nu-i dor lipsa toaletelor, absenţa coşurilor de gunoi sau frigul şi taxele, cât faptul că le e luată în răspăr munca.
0,6 lei, 0,5 lei. Ba chiar, din vârful unor grămezi, răsar cartoane cu 0,4 sau 0,3 lei. Atât e preţul la kilogramul de varză. „La cinci mii kilu’ nici nu se merită să mai punem. Şi la banii pe care i-am dat pe curent!“, spune o femeie care stă lângă un ţarc plin cu varză. Cu frigul intrat în oase, îşi mută de pe un picior pe altul greutatea corpului. Angela a venit în oraş de zece zile. Şi-a plătit taxa la primărie şi s-a instalat cuminte pe o străduţă din spatele Pieţei Gării, la câţiva metri de intersecţie. Acasă, la Mârşani, are 30 de ari puşi cu varză. „Sunt şi zile mai bune, şi mai rele. Că omu’ vine o dată, nu ia în fiecare zi“, spune ea.
Marfă tare, şi mai mică, şi mai mare
Lângă ea, aşezată lângă verzele îngrămădite într-o dubiţă, Maria Neamţu, tot din Mârşani, e mai directă: „Cumpărători sunt puţini, preţurile sunt mici faţă de cheltuieli: dai bani pe apă, că o scoţi cu pompa de curent din fântână, pe tratament, pe azot. S-a scumpit şi ăsta, s-a făcut şapte, opt sute de mii sacul. Plus prăşitul şi munca noastră. Anul trecut ne convenea, da’ acum nu merge“, spune femeia. Când se lasă întunericul, vine băiatul şi o ia: „Mă duc şi dorm la el, ca să nu mai ard motorina degeaba până acasă“. Nici în piaţă nu e un preţ mai bun. „Dar e mai bine aici, că ia lumea pentru bidoane, dincolo cumpără pentru bucătărie, la gătit“, adaugă.
De partea cealaltă a străzii, preţurile atârnă şi mai puţin în balanţa muncă-profit. Pe un carton îndrăzneţ, deasupra unei verze mari, desfrunzite, e scris cu pixul, îngroşat: 0,3 lei/kg. „Asta e mai spartă, mai stricată. E pentru păsări“, explică George Budulan, tot din Mârşani.
Poftiţi la faliment!
În fiecare zi, negustorii plătesc şase lei pe metrul pătrat pe care-l „închiriază“ temporar de la primărie. Dacă ar contracta mai puţin de zece zile, suma s-ar înmulţi cu 300%. „Era mai bine când plăteam aici, chiar în piaţă, la taxatoare. Acum trebuie să ne ducem până la primărie să încheiem acordul. Şi e pe zece zile, chiar dacă din ele tu stai doar şase. Păi, dacă, să spunem, vinzi marfa în două zile, nu trebuie să te duci pe urmă acasă, să culegi şi să încarci alte verze? Şi atunci ai pierdut ziua. Dar tu o ai plătită aici, deşi nu mai eşti pe piaţă“, îşi spune nemulţumirea Ion Marin Păstaie. „Să vedeţi cum se strâng verzele marţea la Mârşani, la târg, ca lubeniţele la Dăbuleni! Anul trecut a mai rentat. Mi-a convenit. N-am câştigat cât să ridic o casă, dar pot să ţin copilul la şcoală şi să trăim şi noi!“, continuă el.
Între maşini, într-o cutie din carton, sunt aruncate frunze de varză. „Am avut şi reclamaţii de la unii locatari, că se face mizerie. Dar nu avem nici un tomberon montat aici, la atâtea maşini. Nu există nici toalete ecologice. Sunt două în piaţă, dar aici, nici unul. Dacă plouă, ce să mai spunem! Vindem şi sub cerul liber, numai să fie clienţi. Da’… bag 40 de milioane şi scot 35“, mai spune bărbatul. Se întoarce apoi spre un potenţial cumpărător: „Poftiţi, doamnă, aici, la faliment!“.
Şi, ca şi cum n-ar fi de-ajuns, sunt probleme cu locatarii, nemulţumiţi că nu mai au unde să-şi parcheze maşinile, şi cu şoferii, care înjură savuros, înghesuindu-se şi strecurându-se în micile intersecţii. La un colţ, se sparge asfaltul. „De vânt la pupa avem nevoie, cum se spune…“.
Până la ultima
Atârnate de cuie sau sârmuliţe, aşezate în coşuri sau pe scăunele de lemn, ofertele din prelungirea pieţei includ şi morcovi, ardei roşu, usturoi, ţelină, praz sau cimbru. Varza însă este regina momentului. Când n-au de ales, în ciuda frigului, oamenii mai dorm şi în maşină: „Învelim picioarele, capul şi dormim pe banchetă. Ce să facem? Suntem pensionari, asta ne e viaţa. Şi dacă se pune ploaia, nu plec. Stau aci, s-o termin. Unde mă mai duc cu ea înapoi?“, spune şi Ana Dana, o femeie la 70 de ani, din celălalt capăt al intersecţiei. „Nici nu se merită. La cât am plătit energia… Am primit două facturi, una după alta. Eu nu ştiu cum ajung aşa. Înainte, ştiam un lucru: veneau la curent, se uitau la contor, plăteam. Acum, nu mai înţelegem nimic. N-am plătit niciodată ca anul ăsta!“, continuă ea.
Ceva mai departe, cineva sugerează că ar trebui făcută o piaţă de gros sau măcar sprijiniţi, cât de cât, şi ţăranii. „Tot ce se face este în detrimentul nostru“, spune un bărbat, îndepărtându-se de maşina plină cu varză. De-acasă nu le cumpără nimeni produsele. Şi nici cantităţi mari. „Am fost prin zeci de localităţi din judeţele învecinate, am luat uliţele la rând. Degeaba. E varză pe toate cărările“, spun oamenii.
Pe drumurile judeţului, la porţi, pe scăunele sau înfipte în beţe, căpăţânile din foi verzui pot fi cumpărate de orice trecător. „Orăşenii pun în bidoane şi caută varză mai mică, dar cei de la ţară bagă în putină şi din cele mai mari“, spune Ion Gheorghe, zis Bebică, din Şimnicu de Sus. „Noi punem mai mult pentru casă, în grădină. Produsele noastre oricum au cam decăzut, că au venit peste noi alea de import“, adaugă şi vecina sa, Elena Ciucă. Acum câteva zile, s-a vândut kilogramul şi cu un leu, dar preţul a scăzut şi la 0,6. „Nici nu mai merită să cultivi şi să munceşti atât…“, încheie ea.
