16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalTitluri de proprietate pe terenurile armatei

Titluri de proprietate pe terenurile armatei

O ultimă strigare în domeniul reconstituirilor de proprietăţi funciare în Craiova este aşteptată cu sufletul la gură de primărie. 17,5 hectare de teren, situate la centura de nord a oraşului şi pe strada Toamnei, îşi aşteaptă proprietarii. Primăria susţine că pământul îl vor lua numai cei care au făcut cerere şi care dovedesc vechiul amplasament.

În 2007, Consiliul Local Craiova a aprobat preluarea unui teren de 8,4 ha de la Unitatea Militară 02523 Bucureşti, situat de fapt la centura de nord a Craiovei. Hotărârea prevedea că, în termen de 30 de zile de la adoptare, se va face predarea-primirea terenului între cele două entităţi. Prefectura nu a dat aviz de legalitate acestei hotărâri, deşi pe teren se emiseseră şi titluri de proprietate, aşa cum declară Camelia Dinu, şefa Serviciului Registru Agricol al primăriei. „Pe acel teren s-au emis titluri de proprietate încă din anul 1993, pe baza Legii nr. 18/1991. La delimitarea terenului şi la semnarea procesului-verbal de vecinătate, am descoperit că unitatea militară mai avea disponibil teren în suprafaţa de 11 ha, pe care era dispusă să ni-l cedeze şi pentru care am făcut demeresurile necesare“, a spus Camelia Dinu.

 

Ce este puţin nu ajunge, iar ce este mult strică!

 

Avizul de nelegalitate al hotărârii consiliului local a fost dat pentru că nu s-a specificat faptul că terenul va fi pus la dispoziţia comisiei locale de fond funciar. În 2008, au fost reluate procedurile, dar nu pentru 8,4 ha, ci pentru 17,56 ha. Cosilierii au aprobat hotărârea prin care au fost de acord cu preluarea celor 17,56 ha de teren. „Acolo nu va fi pus în posesie decât cel care are cerere pe Legea nr. 247/2008 şi care demonstrează că a avut teren. Nici nu e mare lucru. Mai sunt de dat doar nouă ha pentru care este necesară o hotărâre de guvern şi pe urmă rămân la dispoziţia comisiei locale“, a spus primarul Antonie Solomon. În oraş, deja au apărut tot felul de zvonuri legate de identitatea celor care vor fi puşi în posesie pe cele nouă hectare rămase fără stăpân, dar primăria se jură că nu… sunt adevărate. Terenurile preluate de la Ministerul Apărării nu au ajuns până acum niciodată unde trebuie! Cele 5,5 hectare care au fost preluate de primărie tot de la armată, pe care îşi desfăşoară activitatea societatea Sorin Internaţional, din strada Caracal, au o soartă mult mai grea. De patru ani, această societate nu plăteşte nici măcar chirie pentru folosinţa terenului, iar pe două hectare dintre cele 5,5 a pus în posesie Curtea de Apel şi nu comisia locală cum ar fi fost normal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII