22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Rabie în Slatina

O vulpe bolnavă de rabie a pus miercuri pe jar autorităţile din Slatina. Reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor susţin că populaţia nu trebuie să se îngrijoreze, întrucât vulpea nu a muşcat alte animale sau oameni, ca să poată transmite boala.

Vulpea a fost găsită miercuri de o femeie care locuieşte în blocul V1, din Slatina. Când a mers să arunce gunoiul la ghenă, localnica s-a speriat de animal, care căuta mâncare printre gunoaie. A anunţat imediat autorităţile, iar în scurt timp, Serviciul de ecarisaj din cadrul Primăriei Slatina a reuşit să prindă vulpea.

Anchetă

Animalul a fost dus pentru analize la sediul DSVSA Olt. Rezultatele au arătat că vulpea era contaminată cu rabie. „Am efectuat ancheta epidemiologică şi am realizat decontaminarea ghenelor de gunoi şi a scărilor de bloc din zonă. În urma declarării focarului de rabie a fost activat comandamentul antiepizootic local, întocmindu-se totodată şi un plan de măsuri. Prin intermediul Poliţiei Comunitare, locatarii imobilului unde a fost descoperită vulpea au fost informaţi despre focarul de rabie declarat la blocul V1, scara A. Tuturor li s-a adus la cunoştinţă, prin afişe, numărul de telefon al medicului veterinar de zonă, pentru anunţarea imediată a eventualelor cazuri de acest gen“, a declarat doctorul Ion Mierleşteanu, şeful laboratorului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

Nu sunt motive de îngrijorare

Specialiştii DSVSA au precizat că, în urma unei anchete, s-a stabilit că vulpea bolnavă de rabie nu a muşcat animale sau oameni, astfel că este imposibil ca boala să fi fost transmisă. „Locuitorii oraşului nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că boala nu se poate transmite decât prin muşcătură sau prin salivă. În acest caz, în urma investigaţiilor s-a stabilit că vulpea nu a muşcat oameni sau animale“, a mai explicat doctorul Mierleşteanu. Cu toate acestea, preventiv, autorităţile au decis ca, de săptămâna viitoare, să deruleze o campanie de vaccinare antirabică la câinii şi pisicile din oraş. Prioritate va avea cartierul Sărăceşti, unde, luna aceasta, au mai fost descoperite două focare de rabie, tot la vulpi. De asemenea, pentru a preveni apariţia unor eventuale focare de rabie, locuitorii oraşului sunt sfătuiţi să evite să intre în contact cu câinii sau pisicile fără stăpân, iar atunci când scot animalele de companie pe stradă, să evite contactul lor cu celelalte animale. Cei care au câini sau pisici în casă ori în gospodărie trebuie să anunţe imediat eventualele modificări de comportament, cum ar fi agresivitatea nejustificată, apărute la animalele lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS