Acasă Local Gorj Scurte ştiri

Scurte ştiri

Cercetat pentru implicare în ancheta poliţiei
Irinel G., cel care a luat imediat arma de lângă cadavrul bărbatului din Halânga, care şi-a împuşcat soţia apoi s-a sinucis, a fost eliberat de procurori. G. Irinel, de 38 de ani, din localitatea Izvorul Bârzii, judeţul Mehedinţi, a susţinut în faţa procurorilor că nu a ştiut la ce urma să fie folosită puşca pentru care avea permis de port armă, atunci când i-a dat-o prietenului său. După ce a fost supus câteva ore unor interogatorii, bărbatul a fost eliberat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, fiind cercetat în libertate pentru implicare în ancheta poliţiei. „După ce a fost găsit de poliţişti, G. Irinel, de 38 de ani, din localitatea Izvorul Bârzii, a fost predat procurorilor de la Parchet, iar aceştia au decis ca bărbatul să fie cercetat în libertate“, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Carin Sică.

Mii de gorjeni, în pericol de îmbolnăvire
În urma centralizării datelor obţinute până acum în cadrului programului naţional de evaluare a stării de sănătate, reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj au declarat că 57.193 de persoane prezintă risc de îmbolnăvire. Până acum, au fost evaluate 234.164 de persoane din totalul de 382.242 de locuitori ai judeţului Gorj. Medicii de familie din judeţ au recomandat efectuarea a peste un milion două sute de investigaţii paraclinice. „Din totalul persoanelor din judeţ care şi-au făcut analizele până acum, peste 57.000 de persoane au fost considerate ca fiind în pericol de îmbolnăvire. Cele mai multe au fost depistate cu factori de risc în ceea ce priveşte diabetul zaharat de tip 2: peste 51.000 de gorjeni riscă să facă diabet. Un număr destul de mare de oameni suferă de boli cardiovasculare sau riscă să aibă o astfel de afecţiune. De asemenea, peste două mii de femei tinere şi adulte prezintă risc de îmbolnăvire de cancer de col uterin. Alte 900 riscă un cancer la sân. Din momentul în care a demarat programul de evaluare a stării de sănătate a românilor, au fost depistate 2.292 de persoane care au diferite afecţiuni confirmate printr-un examen de specialitate“, a precizat Nicolae Şomănescu, director adjunct al CJAS Gorj.

Ziua Porţilor Deschise la prefectură
Prefectura Gorj va organiza pe 30 octombrie Ziua Porţilor Deschise. Conducerea instituţiei doreşte ca oamenii să urmărească modul în care funcţionează prefectura şi cum îşi desfăşoară activitatea angajaţii.  „Din dorinţa de a fi mai aproape de gorjeni, Instituţia Prefectului organizează pe 30 octombrie Ziua Porţilor Deschise. Participând la această acţiune, cetăţenii au posibilitatea să îşi formeze o imagine despre activitatea Instituţiei Prefectului şi proiectele ce urmează să fie derulate. Îi aşteptăm cu încredere pe toţi cetăţenii“, a declarat Claudia Pârvan, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Gorj.

Furt de motorină la Hidroconstrucţia
Trei gorjeni sunt cercetaţi de poliţie sub acuzaţia de furt calificat, după ce au sustras peste 1.000 de litri de motorină din depozitul Hidroconstrucţia Târgu Jiu. Bărbaţii au fost identificaţi, în urma plângerii conducerii societăţii, care a sesizat la poliţie dispariţia repetată, pe parcursul ultimelor zile, a unor cantităţi de combustibil din depozitul firmei. Poliţiştii au stabilit că furtul s-a produs numai cu ajutorul unor persoane care îşi desfăşurau activitatea la Hidroconstrucţia. Petre D.P., de 35 de ani, angajat al societăţii, în timp ce asigura paza, i-a ajutat pe Dumitru S.M., de 24 de ani, şi Vasile D., de 35 de ani, să pătrundă în depozit. De aici, suspecţii au sustras cantitatea de motorină, scoţând-o din incintă cu ajutorul unui autovehicul.

Gazeta de Sud este un ziar independent care are ca scop sprijinirea comunităţii oltenilor şi a valorilor acesteia. În cei 24 de ani de existenţă, a devenit cel mai citit cotidian regional din România.
Exit mobile version