Acasă Local Salvador, dat pe mâna procurorilor

Salvador, dat pe mâna procurorilor

Poliţiştii doljeni au încheiat cercetările în cazul bărbatului de etnie romă arestat preventiv pe 13 octombrie, după ce a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi nu a vrut să oprească la semnalele poliţiştilor. Pe 12 octombrie, un echipaj de poliţişti a observat un autoturism BMW, care circula pe strada Caracal din Craiova către Complexul comercial Bănie şi care a trecut pe culoarea roşie a semaforului. Poliţiştii i-au făcut semn şoferului să oprească, însă acesta a refuzat şi a pornit în viteză către bulevardul Gheorghe Chiţu. Şoferul a fost urmărit până pe strada Bucovăţ, unde poliţiştii au stabilit că maşina a fost condusă de Salvador Lupu, de 29 de ani, cu domiciliul în Piteşti şi care locuieşte fără forme legale în Craiova. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis. Pentru că bărbatul nu era la prima faptă de acest gen, el a fost introdus în arest, după care a fost prezentat Judecătoriei Craiova, unde magistraţii au emis pe numele său un mandat pe 29 de zile.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii Secţiei 5 au definitivat cercetările în ceea ce îl priveşte pe Lupu. În sarcina lui au fost reţinute o infracţiune de ucidere din culpă, trei de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis, două de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, două de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr de înmatriculare fals, una de părăsire a locului accidentului şi una de uz de fals. Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunere de trimitere în judecată.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version