22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjVânători din SUA, în pădurile din Gorj

Vânători din SUA, în pădurile din Gorj

Pădurile Gorjului, frumuseţea peisajelor şi bogăţia fondului de vânătoare atrag din ce în ce mai mulţi străini, care bat sute şi chiar mii de kilometri pentru a ajunge la Runcu, Tismana sau Polovragi.

GORJ. Aproximativ 30 de vânători străini, dornici să plece acasă cu trofee impresionante, au sosit în această toamnă în Gorj. Vânători cu experienţă din ţări precum Franţa, Belgia, Italia, Germania şi chiar SUA au împuşcat, din fondurile de vânătoare din Gorj, şase cerbi, şapte capre negre şi un căprior. În sezonul de vânătoare 15 mai 2006 – 14 mai 2007, zece vânători din străinătate au poposit pe meleagurile judeţului. În acest sezon, Direcţia Silvică Gorj a aprobat vânarea mai multor specii de animale, îndeosebi mistreţi şi cerbi.

„Sezonul acesta am aprobat pentru vânătoare numeroase animale, o parte fiind deja recoltate. Am obţinut venituri de aproximativ 50.000 de euro de la vânătorii străini. Săptămâna trecută, trei americani au vânat în pădurile de la munte. Am mai avut de curând doi belgieni, mai mulţi francezi, italieni şi spanioli. Aceştia ajung în ţările de origine şi le povestesc prietenilor cât de frumos este în Gorj şi astfel numărul străinilor creşte“, a precizat Ovidiu Cârstoc, şeful Direcţiei Silvice Târgu Jiu.

 

Venituri de zeci de mii de euro

 

Cu banii obţinuţi din aceste vânători, se va plăti chiria pentru fondurile de vânătoare care nu sunt în proprietatea statului, se va achiziţiona hrană pentru animale şi se vor achita salariile paznicilor de vânătoare, hrănitorilor şi supraveghetorilor. Direcţia Silvică Târgu Jiu administrează 15 fonduri de vânătoare. Suprafaţa totală este de 174.000 de hectare. Cota de recoltă pentru fiecare fond de vânătoare este stabilită în aşa fel încât nu este pusă în primejdie nici o specie de animale, sunt alese exemplarele mai bătrâne şi nu se împuşcă puii sau femelele. Direcţia Silvică Târgu Jiu a încheiat în 2002 un contract cu o firmă comisionară care aduce vânătorii străini în Gorj. „Firma respectivă ne face publicitate peste hotare, ne promovează vânatul, condiţiile de cazare şi frumuseţile judeţului. Vânătorii din SUA au bătut zeci de mii de kilometri şi au stat câteva zile în Gorj. Au rămas foarte încântaţi de frumuseţile pe care le-au întâlnit aici“, a precizat Ion Coşleba, angajat al Direcţiei Silvice Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII