http:http://www.youtube.com/watch?v=SFUJ-bAOxa8
http:http://www.youtube.com/watch?v=13VGEhvPU1Y
Companiile de utilităţi îşi bat joc de craioveni şi pun în pericol viaţa şoferilor. Două străzi din oraş stau mărturie pentru dezinteresul arătat banului public: Dâmboviţei şi Brestei.
Potrivit unui vecin de-al său, groapa din stradă nu a apărut din senin. „Astă-vară, strada a fost asfaltată în preajma alegerilor. Apoi au spart-o să înlocuiască nişte ţevi. Pe urmă au apărut fisurile şi a început să curgă apa pe stradă. Au venit şi au reparat, şi aşa a apărut groapa aia acolo. De două săptămâni, apa bolboroseşte, iar trotuarul a început să o ia la vale. Mă întreb cine va plăti apa asta şi cine va răspunde dacă o să cadă vreun copil acolo“, a spus Răzvan Leonte.
Compania de Apă recunoaşte că are o problemă în zonă, dar spune că e nevoie de timp pentru remedierea ei. „Conducta este foarte veche şi corodată. S-au efectuat multe intervenţii, iar conducerea a hotărât să înlocuiască 450 de metri de conducte peste două săptămâni, lucrare pe care o va executa Hidroconstrucţia“, a declarat un oficial al companiei.
Asfalt proaspăt, numai bun de îngăurit
A doua mostră de indiferenţă. Strada Brestei, breteaua care deviază traficul pe strada Maria Tănase. De mai bine de o lună, şoferii îşi rup maşinile în groapa de aproape un metru lungime şi aproximativ 20 de centimetri adâncime, creată în asfaltul proaspăt turnat. „Trec în fiecare zi pe aici şi sunt nevoit să am grijă să nu-mi distrug roţile şi amortizoarele. La început a fost o gaură mică, nu deranja, dar acum nu o mai poţi evita. Dai în ea şi te rogi să nu rămâi cu maşina în drum“, a declarat Florin Teculescu.
Primăria nu ştia de existenţa gropii şi nici de vreun aviz de spargere a asfaltului. „Noi nu am dat nici un aviz de spargere. Este posibil ca vreun furnizor de utilităţi să fi avut o lucrare. Mâine (astăzi – n.r.), responsabilii din primărie se vor duce la faţa locului“, a declarat purtătoarea de cuvânt a primăriei, Carmen Licu.