11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalA ameninţat că se aruncă în gol

A ameninţat că se aruncă în gol

Un bărbat din Bălceşti, judeţul Vâlcea, s-a urcat luni după-amiază pe un castel de apă dezafectat, înalt de 40 de metri, şi a ameninţat că se aruncă. Marinovici Micu, de 31 de ani, spunea că se aruncă dacă poliţia nu îi aduce la faţa locului pe soţia şi pe fiul lui de nouă luni. Bărbatul se certase cu soţia sa, care a plecat de la domiciliu împreună cu copilul lor. În dimineaţa de 20 octombrie 2008, cei doi s-au reclamat reciproc la Poliţia Bălceşti, fiecare dorind să obţină custodia copilului. Pentru a-l determina pe bărbat să se dea jos, la faţa locului s-au prezentat lucrătorii de la Ambulanţă  împreună cu primarul oraşului, iar în urma discuţiilor, bărbatul a coborât. Marinovici Micu a fost condus la sediul Poliţiei Bălceşti, unde a fost sancţionat contravenţional cu 500 de lei. Comisarul-şef Florian Marin, comandantul Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Vâlcea, consideră că oamenii au probleme de mentalitate, acesta fiind al treilea caz de acest gen înregistrat în ultima săptămână. „Mai nou e la modă să te urci pe un stâlp ori pe o casă dacă ai probleme şi să ameninţi că te arunci. De exemplu, un bărbat a stat o noapte întreagă şi a băut în restaurant, iar spre dimineaţă şi-a adus aminte că are probleme şi s-a urcat în vârful unei case. Bine că nu avem un turn Eiffel în Vâlcea“, a declarat Florian Marin. Comandantul a precizat că oamenii trebuie să înţeleagă că, prin acest gest, nu îşi rezolvă problemele, ba mai primesc şi amendă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS