Molozul, „cenzurat“ de Agenţia de Mediu



Gata cu depozitarea la ghena de gunoi, în faţa scării de bloc sau chiar în stradă a deşeurilor provenite din demolarea unui perete din apartament sau reamenajarea acestuia. Guvernul intenţionează să emită un act normativ prin care persoanele care demolează un perete sau o clădire sunt obligate să declare la primărie materialele rezultate şi să aştepte specialiştii Agenţiei de Protecţie a Mediului ca să le cântărească şi să le depoziteze. În acelaşi mod trebuie să procedeze şi cei care locuiesc la case. Cele mai mari cantităţi de moloz rezultă din demolarea unor clădiri vechi sau construirea celor noi.

Înainte de a se apuca de lucru, persoanele care vor să-şi reamenajeze locuinţa trebuie să obţină de la primărie o aprobare pentru modificările dorite, iar după ce pereţii sunt demolaţi trebuie să completeze un formular în care să arate cantitatea de moloz rezultată. Apoi trebuie să anunţe Agenţia de Mediu, care are sarcina să cântărească şi să depoziteze resturile într-un loc special amenajat, altul decât groapa de gunoi de la Mofleni. Când cele două etape au fost finalizate, se anunţă firma de salubritate locală care ridică gunoiul cântărit şi trecut într-un registru la primărie.

„Ar fi o idee bună. Să existe un flux de urmărire a molozului pentru ca acesta să ajungă la depozite de deşeuri industriale. La tot pasul, în oraş, printre blocuri, pe marginea drumurilor întâlnim mormane de moloz pe care oamenii le aruncă. Aici putem vorbi şi de spiritul civic. Poate aşa vor înţelege să nu mai arunce pe oriunde aceste materiale şi că acestea nu trebuie să meargă la groapa de gunoi cu celelalte resturi menajere. Dar totul este în fază de proiect şi trebuie bine gândit, ca să nu păţim ca şi cu deşeurile din echipamentele electrice si electronice“, a precizat Monica Mateescu, directoare executivă a Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului.

 

Fiecare să-şi plătească molozul


 

Reprezentanţii asociaţiilor de locatari şi proprietari din Craiova spun că ar fi o idee bună pentru că au discuţii cu locatarii pentru acest gunoi. Oamenii nu sunt de acord să plătească gunoiul suplimentar care apare peste noapte la pubele. Este vorba tocmai de acest moloz. „Pe lângă gunoiul menajer, locatarii plătesc şi un gunoi suplimentar rezultat în mare parte din construcţii şi care este taxat la un preţ mai mare. Mereu la asociaţii există discuţii, pentru că persoanele care nu-şi fac îmbunătăţiri refuză să plătească pentru alţii. Dar nu ai cum să-i urmăreşti, să vezi cine depozitează la ghenă moloz“, a spus Dan Remus, preşedintele Uniunii Judeţene a Asociaţiilor de Locatari şi Proprietari Dolj.

Nemulţumiţi sunt în oricare cartier din Craiova. Uneori şi cei de la Salubritate, când vin să ridice gunoiul, le reproşează celor care aruncă moloz la ghenă. „După ce fac o hărmălaie în bloc cu tot felul de bormaşini, le mai suportăm şi praful şi mizeria de pe scări şi plătim pentru gunoiul în plus. Eu sunt pensionar. Nu am mai schimbat prin casă nimic. Unii pun cărămizi, tencuială lângă tomberon. Uneori nici cei de la Salubritate nu le ridică. Să fie traşi la răspundere pentru că aruncă peste tot resturile din construcţii. Să fim şi noi civilizaţi“, este de părere Gheorghe Matei din cartierul Brazda lui Novac.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 17 octombrie 2008

Actualitate

» Grevă la Avioane
» Consiliul de Administraţie, paralel cu avioanele
» Stradă inundată de Compania de Apă

Local

» Piţurcă, dus cu mandat la DNA
» UE a decis să creeze o celulă de criză
» Candidaţii PNL, aruncaţi în luptă
» Ce primăriţă sunt, mă cheamă Fulga!
» Zeci de oi, spulberate de un tir
» Şefii minerilor olteni, în Las Vegas
» Pruncucidere în Mehedinţi
» Loganul rade poliţia
» Stănculescu şi Chiţac, colegi de celulă
» A căzut în gol pe casa scării
» Traficanţi de haşiş, prinşi în flagrant
» Andreea Folea, condusă pe ultimul drum
» Raluca Popescu, singura victimă a meningitei anul acesta
» „Oltenii şi… restul lumii“, la debut
» Incendii la Traian şi Drăgăneşti-Olt
» Ciocnire în lanţ
» Patru traficanţi de persoane, arestaţi
» Şoferii care parchează neregulamentar, amendaţi
» Tinerii poliţişti, instruiţi de medici
» Sensul giratoriu, gata în două săptămâni
» Stop violenţei asupra copiilor!
» Nu toate indemnizaţiile mamelor cresc în 2009
» Molozul, „cenzurat“ de Agenţia de Mediu

Dolj

» Microbuzele şcolare merg la primarii PSD
» Tentativă de omor în cazul poliţiştilor înjunghiaţi

Gorj

» Alarmă la Târgu Jiu: pericol de viitură
» A leşinat pe holul tribunalului
» Finul lui Tăriceanu s-a făcut gorjean
» Fraudă de peste 350.000 de lei
» Studenţii au început o campanie de donare de sânge
» Control la Primăria Stăneşti
» Începe tipărirea buletinelor de vot
» Salariaţii Hidroelectrica au protestat în faţa prefecturii
» Găsit mort în lacul Vidra

Sport

» Scurte ştiri
» Toja şi Dayro Moreno, egali cu Brazilia
» Domenech rămâne selecţioner
» Mutu, din nou la control
» Serbia merge ceas
» Trei din trei pentru naţionala feminină
» Torcea, pe podiumul celui mai tare concurs din Europa
» Un punct la Craiova i-ar mulţumi pe gorjeni
» Nicolae Zamfir crede că Ştiinţa are prestanţă

Sanatate

» Preşcolarii au nevoie de o alimentaţie sănătoasă
» Ce e bine să ştim despre cancerul de sân
» Tratamente pentru giardioză

Opinii

» Solidaritatea de ieri… războiul de azi

Top