13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPoduri lăsate de izbelişte

Poduri lăsate de izbelişte

Celebra Ordonanţă nr. 7/2006, prin care zeci de proiecte au fost aprobate, şi-a terminat resursele financiare. Peste râul Amaradia sunt în construcţie, cu finanţare guvernamentală, trei poduri: două pe teritoriul comunei Goieşti şi unul în Melineşti. Deşi termenul de execuţie a fost depăşit, nici unul nu va putea fi finalizat în acest an.

Câteva sute de persoane din satele Spineni şi Godeni, din comuna Melineşti, sunt nevoite să treacă zilnic prin vadul râului Amaradia pentru a ieşi la drumul judeţean care face legătura între comună şi Craiova.

Cei care nu vor să treacă prin apă pot ocoli câţiva kilometri ca să iasă la drumul judeţean prin comuna Fărcaş. Pentru cele 170 de gospodării din cele două sate, la începutul acestui an s-a ivit oportunitatea de a circula pe un pod care traversează râul Amaradia în dreptul satului Negoieşti. Licitaţia a fost câştigată de TCIF Craiova, pentru aproximativ trei milioane de lei.

„TCIF, constructorul podului, au spus că nu mai lucrează pentru că guvernul nu mai are bani să asigure finanţarea lucrării. Am prelungit termenul de execuţie până la sfârşitul lunii octombrie, dar nici acesta nu va fi respectat. Comuna Melineşti nu are nici o factură neplătită faţă de această firmă“, a spus Ana Geană, primarul Melineştiului.

 

Banii din rectificare nu ajung

 

Constructorul podului, TCIF, este şi el nemulţumit de mersul lucrărilor de la podul peste Amaradia, pe raza comunei Melineşti, pentru că s-a săturat să lucreze pe banii lui şi să aştepte rambursarea guvernului până când acesta îşi va aduce aminte de ordonanţa pe care a dat-o.

„Noi am făcut mai multe lucrări decât cele pe care le-am facturat, pe banii noştri. Dacă facturam tot ce am lucrat şi dacă nu încasam facturile, trebuia să plătesc TVA anticipat. Banii pe ordonanţă sunt prevăzuţi, dar nu sunt asigurate sursele de finanţare. La rectificare, pentru Ordonanţa nr. 7 s-a solicitat suma de 800 de milioane de lei şi s-au dat mai puţin de 200 de milioane. Cui să ajungă? Zilele trecute am dat câteva sute milioane de lei vechi să achiziţionăm nişte piese din Germania. Cine ne dă înapoi banii? Îi încasăm la sfântul aşteaptă?“, a spus Silviu Fotescu, director economic al TCIF Craiova.

Prins cu creşterile salariale uriaşe care sunt solicitate sau aprobate deja, guvernul nu are nici un gând să aloce finanţarea pentru terminarea lucrărilor începute.

Până una-alta, oamenii din cele două sate trec râul prin vad sau ocolesc kilometri buni pentru a lua contact cu lumea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS