10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăria umflă contul Eco Sud

Primăria umflă contul Eco Sud

Craiovenii vor fi obligaţi să dubleze profitul SRL-ului Eco Sud Bucureşti dacă aleşii locali votează în această lună noile tarife de depozitare a deşeurilor la rampa ecologică Mofleni, propuse de comisia de negociere a primăriei.

 

Dacă tot s-au lăsat furaţi cu sute de mii de lei în primii doi ani de depozitare a gunoiului la Mofleni, craiovenii pot fi chiar jecmăniţi, sunt de părere unii dintre reprezentanţii autorităţilor publice locale. O comisie de negociere din Primăria Craiova a acceptat deja o majorare cu 135% a profitului firmei Eco Sud SRL Bucureşti, administratorul depozitului ecologic, banii urmând să fie plătiţi de clienţii Serviciului Public de Salubritate Craiova, inclusiv de către populaţia oraşului. Profitul firmei Eco Sud ar creşte astfel de la 2,52 lei pe tonă la 5,86 lei pe tonă, potrivit unui tabel de fundamentare a cheltuielilor pe care Eco Sud pretinde că le suportă pentru gestionarea rampei ecologice de la Mofleni. În ansamblu, tariful de depozitare se dublează, ajungând de la 14 dolari la 21 de euro pe tonă, conform negocierilor dintre Eco Sud şi comisia municipalităţii. Noul preţ al gunoiului va fi oficializat însă numai dacă se va aproba în şedinţa ordinară din 25 octombrie a consiliului local municipal.

 

Proces de baubau

 

În iulie 2008, Eco Sud Bucureşti a chemat în judecată Primăria Craiova, cerând instanţei să o oblige să aprobe un tarif de 35 de euro pentru tona de gunoi. Gestionarul rampei susţinea că nu mai poate face faţă investiţiilor şi cheltuielilor. Deşi primăria deţinea dovezi suficiente pentru a-şi apăra cauza, de fapt, pentru a-i proteja pe craiovenii care plătesc gunoiul, aceasta nu s-a încumetat să încrucişeze sabia cu Eco Sud. A preferat să-l desemneze pe viceprimarul avocat Mărinică Dincă nu să-i apere pe contribuabili, ci să-i vândă, numindu-l şef al comisiei de negociere. El a căzut de acord cu Eco Sud la tariful de 21 de euro, firma promiţând în schimb că renunţă la procesul aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. În procesul-verbal din 10 septembrie 2008, echipa lui Dincă nu aminteşte nimic despre contractul iniţial dintre Eco Sud şi serviciul specializat al municipalităţii, Salubritatea, în care scrie negru pe alb că pe toată durata contractului tariful „nu va depăşi 12 dolari pe tonă, cu TVA inclus“. Vrea să pară însă stăpână pe situaţie, înşiruind sume fără rost.

„În cadrul şedinţei de renegociere a tarifului, SC Eco Sud prezintă o fundamentare pentru tariful de 29,75 euro/tonă inclusiv TVA“, se arată în procesul-verbal. Câteva fraze mai jos, se spune că „domnul viceprimar Mărinică Dincă face precizarea că actualele posibilităţi materiale ale Consiliului Local Craiova nu permit acceptarea unui tarif de 29,75 euro/tonă, ci un tarif de maximum 21 euro/tonă, inclusiv TVA“. Pare că a câştigat ceva, deşi n-au legătură „posibilităţile Consiliului Local Craiova“ cu banii daţi din buzunar de craioveni către Salubritate, numai că fundamentarea nu există. Este ataşată, în schimb, anexa de cheltuieli Eco Sud pentru fix 21 de euro/tonă, adică tot atât cât viceprimarul ştie că poate suporta consiliul local, într-o formă numai de el cunoscută.

 

Eco Sud, datoare craiovenilor

 

După ce le-a încasat timp de doi ani, între 2005 şi 2007, mai mult decât era legal, în medie cu peste trei dolari pentru fiecare tonă depozitată, Eco Sud le-a mai rămas şi datoare craiovenilor, indirect. La data intentării procesului, firma Eco Sud era restanţieră peste 600.000 de lei consiliului local, cota din tariful de depozitare perceput terţilor. Aceşti bani urma să intre în bugetul local. Primăria nu a mişcat un deget ca să-şi recupereze banii. După intentarea procesului, Eco Sud a plătit în iulie 45.000 de lei şi în septembrie 16.000 de lei, după cum reiese din procesul-verbal al negocierilor. Societatea pune însă datoria pe seama neînţelegerilor cu partenerul său, direct, Salubritatea, care îi este, la rândul ei, datoare cu 1,4 milioane de lei. Altă probă că Eco Sud nu a respectat contractul iniţial este nerealizarea drumului de acces şi a iluminatului stradal, conform angajamentului de investiţii al firmei. Şi aici primăria a închis ochii, acceptând prelungiri. Reprezentanţii Primăriei Craiova nu au dorit să comenteze modul în care s-a ajuns la tariful de 21 de euro pe tonă.

 

Antecendente la Piteşti

 

Potrivit presei din Muntenia, o afacere asemănătoare a încercat Eco Sud, printr-o firmă la care deţine majoritatea acţiunilor, lângă Piteşti, la Albota. Ziariştii din Piteşti au scris în iunie 2008 că LEA Internaţional, societate controlată de Irena Marcu şi Elena Ilie, a chemat în judecată mai toate autorităţile din capitala argeşeană, cerându-le daune pentru că acestea au avut tupeul de a rezilia un contract. Se pare că primarul Piteştiului, Nicolae Pendiuc, a fost chiar cercetat penal în urma unor astfel de plângeri. În plus, LEA Internaţional a contestat şi licitaţii de zeci de milioane de euro pentru realizarea unor proiecte ecologice în Argeş, mai scriu jurnaliştii de la Argeşeanul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII