10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCăutătorii prin gunoaie fac concurenţă POLARIS

Căutătorii prin gunoaie fac concurenţă POLARIS

Societatea POLARIS, care se ocupă de colectarea gunoiului din municipiul Târgu Jiu, recuperează doar o parte din deşeurile depuse în containerele speciale pentru PET-uri, doze de aluminiu şi hârtie, din cauza celor care caută prin ele. Romeo Tobă, directorul POLARIS din Târgu Jiu, a precizat că aceste containere speciale sunt golite înainte de a ajunge lucrătorii societăţii. Situaţia aduce pierderi însemnate firmei, pentru că deşeurile sunt valorificate. Romeo Tobă a precizat că lacătele de la containere au dispărut: „Avem probleme cu cetăţenii care caută prin gunoaie şi ne iau PET-urile şi hârtia. Containerele au fost dotate cu lacăte, care au dispărut după un timp. Aceste deşeuri sunt transportate la Constanţa, unde sunt valorificate“. Containerele galbene sunt destinate PET-urilor şi dozelor din aluminiu, iar în cele de culoare albastră se depune hârtia.

Târgujienii, obişnuiţi să arunce selectiv gunoiul

Sistemul de colectare selectivă a deşeurilor menajere a fost pus în funcţiune în primăvara acestui an, când au fost amplasate eurocontainere speciale în zece locaţii. În ciuda problemelor cu care se confruntă, reprezentanţii firmei susţin că acţiunea este un succes şi containerele speciale au fost amplasate în 40 de locaţii în cartierele din oraş. Romeo Tobă spune că, dacă sistemul va da randament, „clopotele“ vor fi amplasate în toate cele 146 de locuri din Târgu Jiu, unde există ghene pentru depunerea gunoiului: „Au fost colectate zeci de tone de deşuri de PET-uri, doze din aluminiu şi hârtie. Dacă va da randament, vom amplasa containere în toate zonele din oraş. Cu cât colectăm selectiv deşeul, cu atât costurile se reduc, iar activitatea devine eficientă“.
Cu toate că desfăşoară o activitate economică având scop obţinerea de profit, POLARIS nu plăteşte nici un fel de chirie Primăriei Târgu Jiu pentru spaţiile pe care sunt amplasate eurocontainerele pentru colectarea selectivă. Romeo Tobă a precizat că lucrătorii societăţii găsesc de multe ori şi alte tipuri de deşeuri în containerele speciale: moloz, şifoniere, dormeze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU