11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCimitir în flăcări

Cimitir în flăcări

15 hectare de vegetaţie uscată şi 200 mp de lizieră au ars, în urma unui incendiu izbucnit marţi noapte în localitatea mehedinţeană Valea Copcii. Flăcările au cuprins şi un cimitir, în care au ars crucile din lemn.
Primarul comunei Şimian, Ion Ghinescu, a spus că echipele de voluntari şi pompieri militari s-au luptat cinci ore cu flăcările. „Dacă nu interveneam, incendiul se putea extinde şi la pădurea de foioase. O primă cercetare confirmă faptul că focul a fost pus intenţionat. Autorităţile încearcă să identifice vinovaţii. Persoanele care vor fi depistate că incendiază izlazul comunal din Valea Copcii vor fi obligate să plătească toate crucile care au ars“, a adăugat Ghinescu.
Locuitorii din Valea Copcii au spus că nu au mai văzut atât de multe incendii, iar faptul că focul a ajuns în cimitir este semn rău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS