10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal40.000 de zile de concedii medicale la CE Rovinari

40.000 de zile de concedii medicale la CE Rovinari

Salariaţii CE Rovinari s-au îmbolnăvit pe capete şi au beneficiat de aproape 40.000 de zile de concedii medicale. Potrivit conducerii unităţii, acest lucru este ca şi cum, două săptămâni, toţi angajaţii CE Rovinari s-ar fi aflat în concediu medical.
„Este o explozie a numărului de concedii medicale, care împiedică activitatea. Ne confruntăm cu acest lucru şi nu ştim ce să facem, pentru că nici nu putem contesta parafa unor medici, dar deja lucrurile au luat o turnură nefavorabilă. E ca şi cum acest complex ar fi stat două săptămâni în concediu medical“. Numărul de concedii a crescut faţă de anul trecut cu 7-8%, iar faţă de 2005 şi 2006, cu 15%.

Salariaţii care au fost în concedii medicale vor lua mai puţini bani

Conducerea CE Rovinari susţine că nu are soluţii pentru reducerea concediilor medicale, dar a luat hotărârea ca suma ce revine fiecărui salariat din distribuirea profitului să fie în raport cu timpul de muncă efectiv lucrat. „Am decis în Consiliul de Administraţie ca suma ce se distribuie salariaţilor din profitul înregistrat să fie în funcţie de timpul de lucru prestat de fiecare. Suma care-i revine unui salariat scade în funcţie de numărul de zile lucrate efectiv“. În cadrul CE Rovinari îşi desfăşoară activitatea 4.000 de angajaţi. Salariul mediu net este de aproximativ 1.000 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS