24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024

Cartea de weekend

Matthew Pearl, „Umbra lui Poe“

Ed. Humanitas Fiction, 2008

Quentin Clark este un tânăr avocat de 27 de ani, arătos, care, după cum observă şi partenerul său de la firma de avocatură şi bun prieten, Peter, ar putea avea orice fată frumoasă din Baltimore. Numai că, în ciuda premiselor sale de succes, Quentin este, înainte de toate, un mare admirator al scriitorului Edgar Allen Poe. Iar când, într-o zi de toamnă a anului 1849, asistă din întâmplare la funeraliile idolului său, tânărul avocat – care moştenise de la familie o situaţie destul de bună şi pe care părea să-l aştepte un viitor strălucit – porneşte o investigaţie şi o căutare obsedantă a cauzelor care au condus la moartea autorului „Crimelor din strada Morgue“. Întreaga anchetă, presărată cu condimentul preferat al lui Poe, moartea, un subiect pe care contemporanii săi burghezi îl considerau frivol şi prea puţin literar, este condusă exact în spiritul binecunoscutelor sale povestiri. Tânărul avocat Quentin Clark încearcă să ajungă pe firul evenimentelor până la cel care i-a inspirat lui Poe celebrul personaj Auguste Dupin. Trezindu-se într-o adevărată intrigă, Quentin speră să descurce iţele unei morţi neanunţate şi asupra căreia plutea un aer desprins dintr-un roman negru.

Dincolo de thriller, avem o carte în care sunt presărate, cu multă inteligenţă şi subtilitate, foarte fine observaţii literare, care pun mereu reflectoare deasupra poveştii propriu-zise. Cartea semnată de Matthew Pearl, „Umbra lui Poe“, aduce un straniu omagiu negurosului poet romantic, rescriindu-i, în notă modernă, temele şi obsesiile.

Cecilia Ştefănescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS