16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPrefectul de Gorj, prins în spirala MISA

Prefectul de Gorj, prins în spirala MISA

Prefectul de Gorj, Victor Banţa, a declarat ieri într-o conferinţă de presă că a practicat yoga la cursurile organizate de MISA.

Mărturisirea vine după doar o zi de la numirea definitivă pe post a lui Victor Banţa. Într-un cotidian local au apărut, în ultimele zile, mai multe articole potrivit cărora actualul prefect de Gorj a fost membru MISA şi a participat la mai multe „spirale“ desfăşurate la Costineşti. Informaţiile provin din declaraţiile făcute de Victor Banţa într-un proces desfăşurat în anul 1999 între liderii MISA, Gregorian Bivolaru şi Nicolae Catrina, şi o ziaristă de la un cotidan regional, în care actualul prefect avea calitatea de martor din partea organizaţiei. Cei doi conducători ai MISA au dat în judecată jurnalista pentru insultă şi calomnie, dar aceasta a fost achitată.

Victor Banţa a vrut un drept la replică la informaţiile apărute în presă, dar a recunoscut că a avut o legătură directă cu MISA, iar atunci când a fost întrebat dacă a participat la „spiralele“ de la Costineşti, a spus că nu a făcut nimic ilegal.

 

Practica yoga ca să se vindece de o boală gravă

 

Prefectul Victor Banţa a povestit că a început să practice yoga în urmă cu 15 ani, împreună cu fratele său. Atunci suferea de o boală foarte gravă, iar medicii i-au recomandat să încerce un tratament alternativ. „Acum vreo 15 ani, eram într-o situaţie foarte gravă cu sănătatea, pentru care medicina alopată nu-mi mai acorda şanse. Am încercat şi am reuşit cu diverse proceduri alternative, printre care şi yoga. Am început să practic yoga sub îndrumarea fratelui meu, care este antrenor-instructor de yoga, atestat de Ministerul Sănătăţii, şi care are contracte cu multe instituţii, printre care şi MISA“.

Prefectul de Gorj a spus că nu mai practică yoga din lipsa timpului, dar că a făcut exerciţii în facultate: „Yoga este o disciplină a minţii şi a trupului şi am practicat-o. Din păcate, timpul nu-mi mai permite de când s-a născut fetiţa mea, din 1998. Eu am practicat trei-patru luni karate, judo, dar şi yoga în facultate, sub îndrumarea unui profesor de la Medicină“.

 

Prefectul plătea chiria pentru MISA

 

Prefectul Banţa susţine că nu făcea altceva decât să achite chiria pentru spaţiul unde aveau loc cursurile de yoga: „Pentru fratele meu, plăteam taxa la Casa de Cultură a Sindicatelor (locul unde se desfăşurau întâlnirile MISA şi cursurile de yoga – n.r.), taxa de închiriere a sălii şi făceam cerere în numele lui, pentru că el, locuind în Bucureşti, venea sâmbăta şi duminica aici. Asta era toată atribuţia mea“. Banţa a mai recunoscut că a mers să dea un interviu jurnaliştilor de la publicaţia care a fost dată în judecată de MISA în numele fratelui său, care era plecat în străinătate. „Eram cursant yoga şi atât. Niciodată nu am făcut parte din Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut. Nu am făcut şi nu fac parte din nici o organizaţie, nici măcar politică“.

Întrebat de un ziarist dacă a participat la spiralele MISA, Banţa a spus: „Nu vă priveşte, pentru că este vorba de viaţa mea personală“.

 

Laudă activitatea MISA

 

În 1999, Victor Banţa a fost chemat în instanţa de judecată, în calitate de martor, de către avocatul liderilor MISA, Gregorian Bivolaru şi Nicolae Catrina, care au dat în judecată o jurnalistă de la un cotidian regional, pentru insultă şi calomnie. Iată ce a declarat Victor Banţa în instanţa de judecată: „Nu sunt membru al societăţii MISA, însă urmez, din anul 1992, cursurile de gimnastică psihosomatică yoga, deschise de această Asociaţie MISA pe teritoriul întregii ţări, inclusiv în localitatea Târgu Jiu. (…) Cele două articole publicate de inculpată nu corespund în totalitate adevărului. Ştiu că în luna august, anual, Asociaţia MISA organizează întâlniri spirituale cursanţilor pe litoral, în staţiunea Costineşti, şi de câteva ori am participat şi eu. (…) La cursurile la care am participat nu s-au făcut tratamente cu urinoterapie şi nici nu s-a predat procedura de folosire a acesteia. (…) Noi ne-am desfăşurat activitatea, circa 20-30 de persoane, cu vârste între 25-60 de ani, într-un spaţiu al Casei de Cultură din Târgu Jiu, însă din toamna anului 1998 ne-am întrerupt activitatea deoarece nu avem spaţiu. Consider că activitatea MISA are efecte pozitive atât asupra dezvoltării fizice, cât şi psihice a individului. Şi eu m-am convins de aceste efecte. (…) Eu frecventez cursurile din anul 1992 şi, atât asupra mea, cât şi asupra tatălui meu, tehnicile yoga au efecte benefice asupra vindecării noastre. Exerciţiile yoga se fac la comandă de toţi membrii participanţi, în acelaşi timp. (…) Cursurile yoga costă 40.000 de lei pe lună şi eu nu am fost niciodată îndemnat să donez bunuri pentru această asociaţie. Singura condiţie pentru a deveni membru MISA este să fie sănătos din punct de vedere psihic“.

Victor Banţa a fost vicepreşedintele PNL Gorj, iar începând cu 1 aprilie a fost numit temporar prefect, la propunerea liberalilor gorjeni. Dan Ilie Morega, preşedintele PNL Gorj, a declarat că nu ştia că Victor Banţa ar fi avut legături cu MISA şi că era de datoria Ministerului Internelor şi Reformei Administrative să verifice.

Prefectul spune că familia este afectată

Banţa spune că familia lui este afectată de articolele care apar în presă cu privire la apartenţa sa la MISA: „Eu nu am fost afectat, dar problema este că fetiţa mea a găsit un ziar pe care l-a rupt şi a fost afectată trei zile, soţia mea a slăbit şapte-opt kilograme şi multe alte chestii“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU