24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMajorarea pensiilor provoacă incertitudine

Majorarea pensiilor provoacă incertitudine

Anunţul de majorare a pensiilor de la 1 noiembrie a adus incertitudine în Olt. În timp ce pensionarii aşteaptă deja cu nerăbdare data la care vor primi bani mai mulţi, reprezentanţii Casei Judeţene de Pensii (CJP) Olt nu primiseră până ieri nici un act oficial care să îi anunţe despre aceste majorări. În judeţ există aproximativ 140.000 de pensionari care ar putea primi, peste două luni, pensii mai mari.
Decizia de majorare a pensiilor a fost luată în şedinţa de guvern de miercuri. Pentru că nu s-au făcut precizări cu privire la o anumită categorie de pensionari ce vor primi pensii mai mari, vârstnicii se tem că majorările nu îi vor include pe toţi. Nici conducerea CJP nu a putut afirma ieri cu certitudine cine va beneficia de creşterea pesiilor. „Până acum nu am primit nici o înştiinţare de la Casa Naţională de Pensii, astfel că nu putem oferi informaţii legate de acest subiect. Nu ştim dacă toţi pensionarii vor avea pensii mai mari, nu ştim nici dacă efortul financiar necesar majorărilor va fi suportat din bugetul propriu sau din cel al Casei Naţionale. Vom putea oferi date exacte numai atunci când vom primi informaţii oficiale în acest sens“, a spus ieri Constanţa Gheorghe, directoarea economică a CJP Olt.
Printre pensionari circulă deja vestea că vor primi bani mai mulţi din noiembrie. Vârstnicii nu au înţeles însă dacă sunt luaţi în calcul şi cei din sistemul public şi din agricultură. „Am auzit că ne mai măreşte pensia cu 20%. Acum nu ştiu dacă la toţi sau numai la cei de stat. Ar fi bine să dea la toţi, totuşi“, a afirmat ieri un bătrân din Slatina.
Potrivit anunţului făcut miercuri de primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu, punctul de pensie va fi majorat cu aproximativ 20%, de la 581,3 lei, cât este în prezent, la 697,5 lei. Majorarea era anunţată iniţial pentru 1 ianuarie 2009, însă, potrivit declaraţiei premierului, ea se bazează pe o creştere economică solidă. Tăriceanu a declarat că în primul semestru al acestui an România a înregistrat 8,5% creştere economică.
Ultima majorare a pensiei a avut loc la 1 ianuarie 2008, atunci când punctul de pensie a crescut cu 7,5 procente. Şi de această dată, majorarea de aproximativ 20% se va calcula tot la punctul de pensie. Astfel, cei care au pensia mai mică de un punct vor beneficia de creşteri mai mici de 20%, în timp ce aceia care au pensia mai mare de un punct vor primi mai mult de 20%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS