22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBăsescu vrea iar un Minister al Sportului

Băsescu vrea iar un Minister al Sportului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat ieri, la ceremonia de decorare a sportivilor români medaliaţi la Beijing, că este nevoie ca după încheierea acestui ciclu olimpic să se ia în discuţie reînfiinţarea Ministerului Tineretului şi Sportului. „Ar fi bine să vorbim acum, imediat după Olimpiadă, despre nevoia de a reînfiinţa Ministerul Tineretului şi Sportului. Asta, pentru că sportul trebuie reprezentat la masa guvernului, nu doar aşa din când în când să fie întrebat cu două-trei săptămâni înainte de marile competiţii ce performanţe va avea“, a explicat Traian Băsescu.

România nu mai are un Minister al Tineretului şi Sportului din 2003, când printre cererile pentru aderarea la UE a venit şi cea de micşorare a numărului de ministere. Printre cele la care s-a renunţat a fost şi MTS, în locul acestuia apărând Agenţia Naţională pentru Sport. În general, ţările europene nu au un Minister al Sportului, ci agenţii guvernamentale, informează NewsIn. România este printre puţinele state care au o agenţie de sine stătătoare, în cele mai multe ţări europene aceste instituţii fiind subordonate altor ministere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU