13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Scurte stiri

VJ Paul va prezenta „MTV Ouch!“

 

MTV va difuza începând de astăzi, în fiecare sâmbătă, de la ora 22.00, şi duminica, de la ora 18.00, „MTV Ouch!“, un nou show nonconformist şi plin de umor. Cel mai haios dintre VJ, Paul, va realiza o serie de pastile de râs, difuzate de-a lungul unei ore, timp în care se va afla pe urmele celor mai interesante vedete din showbiz, pentru a descoperi cele mai ascunse secrete ale lor. Întrebat despre prima ediţie a emisiunii, VJ Paul povesteşte că s-a deghizat într-un hip-hoper şi s-a întâlnit cu doi reprezentanţi de seamă ai acestui gen muzical: Bitză şi Grasul XXL. „Aveam multe gadget-uri în geantă. Nu ştiam ce o să fac cu toate, dar voiam să-i scot pe cei doi din lâncezeala specifică interviurilor cu hip-hoperi. Spre sfârşit, am crezut chiar că o să sară la bătaie, dar până la urmă băieţii au rămas doar cu termosul meu cu ceai de gălbenele“, a declarat zâmbind VJ Paul.

Absolvent al Facultăţii de Teatru şi Film, secţia Coregrafie, VJ Paul este fascinat atât de televiziune, cât şi de actorie şi dans. El a participat în serialul „Cu un Pas Înainte“, difuzat la ProTV, dar şi în cel mai nou videoclip al Corinei, „Gimme Your Love“.

 

Ela Prodan, vacanţă cu sporturi extreme şi senzaţii tari

Frumoasa Ela Prodan, care interpretează rolul Emanuelei, în serialul „Arestat la domiciliu“, difuzat de ProTV, a petrecut o vacanţă binemeritată în Turcia, împreună cu iubitul ei şi un prieten apropiat. „Simţeam nevoia ca după terminarea filmărilor la cel de-al doilea sezon «Arestat la domiciliu» să merg într-o vacanţă în care să întâlnesc oameni şi culturi noi“, a declarat Ela. În Antalya, frumoasa blondă a condimentat relaxarea şi răsfăţul cu senzaţiile tari. Ela a mers cu skyjet-ul, şi-a testat limitele făcând parasailing şi, cu toate că nu ştie să înoate, s-a încumetat să încerce şi scubadiving. „Am fost nevoită însă să renunţ la idee pentru că mi s-a făcut teamă. Oricum, sunt foarte fericită că am avut curajul să încerc lucruri noi“, a mărturisit ea. Lista de experienţe interesante nu se opreşte însă aici. În parcul de distracţii din Antalya a mers pe cămilă, s-a dat în carusel şi, pentru că a ameţit, a decis să încheie seara cu o plimbare… în umbreluţe! Zilele pline de adrenalină din Antalya au fost urmate de un adevărat maraton prin Istanbul, deoarece Ela a vrut să viziteze toate obiectivele care puteau fi acoperite într-o singură zi. De asemenea, nu a ratat o plimbare cu vaporaşul pe Bosfor, în timpul căreia a avut ocazia să admire peisaje de neuitat. „Pe malurile Bosforului, luxul şi opulenţa sunt la ele acasă. Acolo sunt foarte multe vile, extraordinar de frumoase, în faţa cărora erau acostate… iahturi!“.

 

Christian Sabbagh a învăţat să aprecieze femeile

Vedeta emisiunii „112 – Poliţia în acţiune“ de la Prima TV este din nou tată, iar barza i-a mai adus o fetiţă sănătoasă şi frumoasă. „Au fost emoţii mari, deşi mai am un băieţel“, a povestit emoţionat Sabbagh. Din fericire, atât soţia, cât şi fiica au trecut cu bine de operaţie. De această dată, Christian a asistat la naştere. „Fetiţa e sănătoasă, mama la fel! Operaţia a fost dificilă… Pot spune că acum privesc femeia cu alţi ochi! Am asistat la operaţie şi e cumplit prin ce poate să treacă o femeie. Când eşti mai tânăr, nu ştii să apreciezi femeia. Eu aş recomanda tuturor doar să aibă curiozitatea asta, dacă rezistă, să asiste la o naştere, şi vă spun că se vor schimba definitiv“, a mai spus Christian.

Probleme de altă natură au apărut însă după ce greul a trecut. „Dacă aduci pe lume un copil e greu, iar dacă trebuie să îl declari e şi mai greu! Trebuie să treci prin toate furcile caudine ale birocraţiei. De două zile alerg disperat! Să declar copilul, să obţin nu ştiu ce acte, cu care să mă duc în nu ştiu ce sector, e cumplit! În două zile am completat şi am semnat mai mult de 60 de cereri. E nefiresc!“, a mai spus prezentatorul.

 

Adriela Morar este poştăriţă în „Îngeraşii“,

Vedeta emisiunii „Dansez pentru tine“, Adriela Morar, joacă rolul unei poştăriţe în comedia romantică „Îngeraşii“, care va fi difuzată Acasă din această toamnă. Adriela este foarte încântată de această nouă experienţă: „M-am bucurat foarte mult când am primit oferta de a juca în «Îngeraşii». Nu mă gândeam niciodată la o carieră în actorie, dar, în clipa în care am făcut cunoştinţă cu personajul meu, mi-am dat seama că tot ce se întâmplă pe platourile de filmare mă captivează“, a spus Adriela.

Doina, personajul ei, este o fată foarte prietenoasă, sociabilă: „Din acest punct de vedere, mă asemăn cu Doina. Şi eu sunt o fire deschisă, îmi place să am mulţi prieteni“, a mărturisit Adriela.

Primele zile de filmare au început cu emoţii, dar atmosfera a ajutat-o să se destindă repede şi totul a decurs bine: „Este ceva cu totul nou pentru mine şi am avut emoţii, dar aplauzele echipei după prima secvenţă filmată m-au încurajat. Mă simt bine pe platou, deoarece îmi fac în fiecare zi noi prieteni şi descopăr oameni talentaţi şi profesionişti de la care am multe lucruri de învăţat“, a adăugat Adriela Morar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS