11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalIosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani

Iosif Constantin Drăgan a murit la 91 de ani

Profesorul şi omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan, de 91 de ani, a murit ieri-dimineaţă, la Palma de Mallorca. Potrivit unui comunicat al Fundaţiei Europene Drăgan, trupul neînsufleţit va fi depus la Universitatea Europeană „Drăgan“ din Lugoj.

Iosif Constantin Drăgan a deţinut timp de doi ani consecutiv titlul de cel mai bogat român, cu o avere estimată la 1,6 miliarde de euro.

Iosif Constantin Drăgan a terminat Dreptul la Universitatea din Bucureşti. În anul 1941, a obţinut o bursă de studii în Italia, la Universitatea din Roma, unde a studiat ştiinţe politice şi economie. La acea vreme, Drăgan a fost atras de idealurile fasciste şi de Garda de Fier şi, în interiorul acesteia, a reprezentat un curent de opinie corporatist. În 1941, a pus bazele unei companii care exporta petrol românesc Italiei fasciste. După al doilea război mondial, în 1948, a fondat o companie de distribuţie a gazului metan, Butan Gas. În urma venirii la putere a Partidului Comunist Român, îi este interzisă pentru 30 de ani revenirea în România.

În 1967, a pus bazele Fundaţiei Europene Drăgan, care declară ca scop promovarea „valorilor civilizaţiei româneşti“. A mai fondat două edituri, Nagard – în Italia şi Europa Nova – în România, o universitate privată, al cărei proprietar este, Universitatea Europeană Drăgan, fondată în 1991, în Lugoj, o staţie TV, una radio – Radio NovaFm, un ziar săptămânal – Redeşteptarea şi un cotidian local – Renaşterea Bănăţeană – toate în România. De asemenea, a mai finanţat construirea lângă Orşova a unei statui înalte de 40 de metri a lui Decebal, cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa.

Datorită unor cărţi pe care le-a publicat a fost asociat curentului la graniţa dintre protocronism şi naţionalism din istoriografia română, promovată ulterior de regimul lui Nicolae Ceauşescu. Deşi simpatizant al Gărzii de Fier, Drăgan devine un colaborator semioficial al lui Ceauşescu şi al regimului comunist, ca rezultat având acces la anumite documente inedite despre Ion Antonescu, documente pe care le-a folosit într-o carte în care îl pune într-o lumină favorabilă pe acesta.

După revoluţia 1989, le-a oferit suport financiar lui Eugen Barbu şi lui Corneliu Vadim Tudor pentru a-şi lansa ziarul de extremă dreaptă România Mare. Împreună cu Vadim Tudor a fost fondatorul în 1990 al „Ligii Mareşal Ion Antonescu“, mai târziu redenumită „Liga Mareşalilor“, în urma schimbărilor din legislaţia română legate de cultul personalităţilor vinovate de crime împotriva umanităţii.

În anul 1995, la 78 de ani, Drăgan s-a căsătorit cu Daniela Veronica Guşă (aceasta având la momentul respectiv 22 de ani), fiica generalului Ştefan Guşă, fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1986-1989). Drăgan are şi un fiu mai mare – Mike Fink, născut în 1971, care în 2005 a anunţat că nu a reuşit în precedenţii trei ani sub nici o formă să-şi contacteze tatăl. Ziarul Ziua a concluzionat că Drăgan era ţinut captiv de mai tânăra sa soţie şi de partenerii săi de afaceri. Totuşi, potrivit jurnaliştilor de la Averea, el a fost văzut în Bucureşti câteva zile mai târziu, luând cina într-un restaurant împreună cu soţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII