17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalBilanţul inundaţiilor, prezentat în parlament

Bilanţul inundaţiilor, prezentat în parlament

Aproape 6.000 de locuinţe, 71 de şcoli, trei dispensare, opt biserici şi mai multe sedii de primării ori de posturi de poliţie au fost afectate de inundaţiile din ultima perioadă.

Suma necesară pentru reconstruirea obiectivelor afectate de inundaţiile din ultima perioadă şi pentru acoperirea pagubelor din agricultură se ridică la 500 de milioane de euro, potrivit unei prime evaluări, prezentate ieri în parlament de premierul Tăriceanu. Şeful executivului a declarat că suma va fi utilizată pentru refacerea infrastructurii de transport, de mediu, pentru reconstruirea şi consolidarea locuinţelor, acoperirea pagubelor din agricultură şi pentru refacerea reţelelor electrice şi de comunicaţii.

 

Bani şi materiale de construcţie pentru cei afectaţi

 

Potrivit raportului prezentat ieri de premier în parlament, inundaţiile au afectat 5.859 de locuinţe, dintre care 4.086 urmează să fie reparate, 228 vor fi consolidate, iar 1.545 vor fi reconstruite. Au fost inundate 8.763 de anexe gospodăreşti, dintre care 1.137 au fost distruse. Au fost afectate 71 de şcoli, trei dispensare medicale şi opt biserici. Alte 39 de obiective sociale, precum sedii de primării şi ale Poliţiei de Frontieră, au fost inundate.

Au mai fost afectaţi 37 km de drumuri naţionale, 330 km de drumuri judeţene şi 1.238 km de drumuri comunale, 363 de poduri şi 1.541 de podeţe. Inundaţiile au afectat totodată 84 km de diguri, 99 km de apărări de maluri şi şase baraje. Pagubele din agricultură, silvicultură şi îmbunătăţiri funciare sunt estimate la circa 188 de milioane de lei. Aproximativ 27.000 de oameni au fost evacuaţi temporar din locuinţele lor.

Premierul a precizat că, până marţi, 90% dintre persoanele afectate au primit ajutoare de urgenţă, suma totală plătită până în prezent fiind de 8,5 milioane de lei, iar distribuirea sumelor va fi încheiată în această săptămână. Valoarea acestor ajutoare sociale de urgenţă este de peste 9,5 milioane de lei. Fiecare persoană afectată de inundaţii primeşte 300 de lei, iar familiile şi persoanele singure primesc în plus 300, 500 sau 800 de lei, în funcţie de gradul de distrugere a locuinţei. Victimele inundaţiilor vor primi atât materiale de construcţii, cât şi bani pentru plata lucrărilor de construcţie şi de consolidare.

 

Prutul a depăşit Dunărea, ca debit

 

Tăriceanu a mai spus că experienţa anilor anteriori a permis reducerea perioadei dintre data producerii calamităţilor şi cea la care a început livrarea materialelor de construcţii. În acest an, distribuirea acestora a început după 15 zile de la producerea calamităţilor, spre deosebire de anul 2006, când a început după 55 de zile.

Conform calendarului, toate materialele de construcţii – ciment, BCA, material lemnos, fier beton – vor ajunge până pe 15 septembrie în localităţile afectate, a adăugat premierul. Valoarea estimată a materialelor de construcţii este de aproximativ 57 de milioane de lei (circa 16 milioane de euro).

Tăriceanu a precizat că locuinţele care vor fi reconstruite vor avea una sau două camere, în funcţie de necesităţile familiilor. De asemenea, vor fi acordate fonduri pentru plata manoperei – de la 2.500 până la 10.000 de lei pentru fiecare locuinţă construită, consolidată sau reparată. Suma totală estimată este de 27 de milioane de lei.

Premierul a precizat, referindu-se la cauzele inundaţiilor, că în unele sectoare ale râurilor Siret, Suceava, Vişeu şi Iza, debitele au avut valori foarte mari, cu probabilităţi de producere o dată la 100 sau chiar la 200 de ani, care au depăşit nivelurile istorice. Debitul râului Prut la intrarea în ţară a avut cele mai mari valori din tot şirul de observaţii hidrologice efectuate până în prezent, depăşind debitul Dunării.

Finanţare pentru infrastructură

Premierul Tăriceanu a anunţat că executivul intenţionează să crească la 6% din PIB fondurile alocate pentru infrastructură şi a solicitat sprijinul parlamentarilor pentru susţinerea acestui obiectiv.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS