6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Trei medici noi

Serviciul de Ambulanţă Gorj şi-a mărit personalul cu trei cadre medicale. Acestea au trecut cu brio examenul pentru ocuparea posturilor vacante, organizat săptămâna trecută.

Cei trei medici gorjeni care au susţinut examenul pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul Serviciului de Ambulanţă Gorj au obţinut note bune şi vor începe serviciul în scurt timp.

Potrivit medicului Călin Neamţ, director adjunct al SAJ Gorj, cei trei medici vor veni la muncă pe 18 august, când va începe perioada de iniţiere în protecţia muncii: „Pe 18 august vor intra în perioada de învăţare a normelor de protecţie a muncii, această perioadă fiind de patru zile. În septembrie, timp de şase zile vor fi trimişi la Căciulata, la cursuri de resuscitare cardio-pulmonară şi de proceduri de intervenţie în caz de urgenţă. Costul unui curs este de 700 de lei pentru o singură persoană, banii fiind achitaţi de către unitate. Cursurile de pregătire vor fi ţinute de persoane acreditate de minister“.

 

Pentru Târgu-Cărbuneşti nu s-a prezentat nimeni

 

În urmă cu două săptămâni, patru posturi de medici au fost scoase la concurs, după o lungă perioadă în care reprezentanţii SAJ Gorj au tot solicitat Ministerului Sănătăţii deblocarea unor posturi.

Lipsa de personal este una dintre problemele cu care se confruntă ambulanţierii din Gorj. „Este foarte bine că s-au ocupat aceste trei locuri. Unul dintre ele este la substaţia ambulanţei de la Motru, iar alte două sunt pe substaţia din Târgu Jiu. A mai fost scos un post pentru Târgu Cărbuneşti, dar la concurs nu s-a prezentat nimeni“, a spus medicul Călin Neamţ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS