21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Scenariul Kosovo

Locuite de circa 70.000, respectiv 200.000 de persoane, majoritatea cu paşaport rus, regiunile Abhazia şi Osetia de Sud şi-au proclamat independenţa după căderea URSS şi au apărat-o în cursul unor conflicte armate cu forţele georgiene.

În februarie, cele două republici autoproclamate au cerut Rusiei să le recunoască oficial. Rusia nu a mers atât de departe, dar a făcut un pas important în această direcţie în 16 aprilie, anunţând intensificarea relaţiilor sale cu cele două teritorii şi, în special, a relaţiilor comerciale. Aceasta a dat naştere unei tensiuni din ce în ce mai mari în regiune. Atât Osetia de Sud, cât şi Abhazia au fost recent teatrul a numeroase violenţe, pentru care autorităţile locale fac responsabilă Georgia.

 

Abhazia

 

„Republică autonomă“ în cadrul Georgiei sovietice începând din 1930, Abhazia are o suprafaţă de 8.600 de kilometri pătraţi, adică puţin peste 12% din teritoriul Georgiei. Abhazia şi-a proclamat independenţa unilateral în august 1992. Războiul de mai mult de un an, care s-a soldat cu mii de morţi şi a provocat exodul a 250.000 de georgieni, potrivit Guvernului de la Tbilisi, s-a încheiat în toamna anului 1993, cu victoria abhazilor sprijiniţi de Moscova. Un armistiţiu a fost semnat în mai 1994, urmat de desfăşurarea Misiunii de observare a Naţiunilor Unite şi a unei forţe ruse de interpunere de 3.000 de militari, sub mandat al Comunităţii Statelor Independente (CSI). Situaţia este însă precară şi în regiune au loc frecvent ciocniri.

 

Osetia de Sud

 

Conflictul din Osetia de Sud, care are o suprafaţă de 3.900 km pătraţi, a izbucnit la sfârşitul anului 1990, când teritoriul s-a autoproclamat „republică sovietică“. Forţele separatiste osete i-au învins pe georgieni, iar pe 13 ianuarie 1992, populaţia s-a pronunţat prin referendum pentru independenţă şi pentru unirea cu Osetia de Nord, care face parte din Rusia. Potrivit termenilor unui acord de încetare a focului, încheiat în iunie 1992, o forţă de interpunere tripartită formată din soldaţi oseţi, georgieni şi ruşi a fost desfăşurată între Georgia şi Osetia de Sud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS