10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024

Cartea de weekend

Mă numesc Salma

Editura Leda, 2008

Aşa cum, în secolul al XVIII-lea, capetele luminate din Europa descopereau teritorii virgine îndepărtate şi, odată cu ele, un stil nou şi noi spaţii imaginare se deschideau sub ochii iscoditori ai cititorilor, tot astfel descoperim azi, în literatura scriitorilor de origine orientală, o lume complicată şi neobişnuită. Dulceagă pe de o parte şi, în acelaşi timp, crudă şi de neînţeles.

Romanul „Mă numesc Salma“ al scriitoarei iordaniene Fadia Faquir are aproape valoare de document. E povestea unei femei care încalcă legea tribului, având o aventură, înaintea căsătoriei, cu tânărul Hamdan. În urma ei, naşte un copil. Ameninţată cu moartea de rude, se vede silită să aleagă închisoarea, să-şi dea copilul la orfelinat, iar apoi să fugă în Anglia. Acolo, Salma, devenită Sally, va încerca să se integreze într-o societate străină, pe care o priveşte cu ingenuitate, dar faţă de care se raportează şi autoironic. Însă nimeni nu poate fugi de sine, indiferent de împrejurări. Trecerea ei prin închisoarea iordaniană, prin magazinele şi cafenelele britanice, încercarea ei de a se integra, de a învăţa limba noii ţări şi de a-şi reface viaţa se dovedesc un straniu eşec. Drumul femeii se încheie, după tot acest parcurs, tot în spaţiul de origine. Căutarea propriului copil, pierdut în zarea tinereţii, o va condamna încă o dată. Resimţim cu o mare brutalitate sfârşitul abrupt al poveştii.

Dar, dacă dumneata, cititorule, nu te vei lăsa amăgit de convenţia ficţiunii, vei descoperi la sfârşit secretul acestei literaturi dulci-amare.

Florin IARU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS