8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

A murit în bar

Un bărbat din comuna Coteana – Olt şi-a găsit sfârşitul în timp ce se afla într-un bar din localitate. Nenorocirea a avut loc marţi, în jurul prânzului.

Potrivit unor surse din cadrul Primăriei Coteana, Constantin Bănică, de 55 de ani, îşi cumpărase o sticlă de alcool şi s-a aşezat la masă. Bărbatului i s-a făcut rău, a căzut de pe scaun şi a murit. A fost anunţată ambulanţa, însă medicii n-au mai putut decât să constate decesul. Cazul a fost preluat de Poliţia Slatina.

Conform celor relatate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, comisarul Claudia Radu, în urma examinării cadavrului nu au fost găsite urme de violenţă, nefiind suspiciuni în acest caz. Bărbatul se afla în evidenţa medicilor cu probleme serioase de sănătate.

„Cel în cauză era cunoscut în evidenţele medicale având diagniosticul de crize de pierdere a cunoştinţei pe fond toxic, boală cardiacă, angor de efort şi hipertensiune arterială. S-a dispus efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului“, a declarat comisarul Radu.

Potrivit viceprimarului din Coteana, Vasile Costea, bărbatul era căsătorit şi avea patru copii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII