Acasă Local Condescu s-ar putea răzgândi în privinţa grevei

Condescu s-ar putea răzgândi în privinţa grevei

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie (FNME), Marin Condescu, a anunţat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut recent cu ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, ar putea suspenda conflictul de muncă deschis cu guvernul. Liderul minierilor şi energeticienilor din Oltenia şi România a declarat că este mulţumit de modul în care reprezentanţii guvernului au înţeles să realizeze o nouă strategie în domeniul energetic, dar şi să rezolve anumite probleme de natură financiară apărute la nivelul Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO).

Pentru a parafa înţelegerea dintre sindicate şi ministerul condus de Varujan Vosganian, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine-Energie, Marin Condescu, se va deplasa la începutul săptămânii viitoare la Bucureşti. Pe 15 iulie, cele două părţi vor semna un protocol, exact în ziua în care fuseseră anunţate proteste de stradă. Condescu a precizat că protocolul nu va stinge conflictul de muncă, ci îl va suspenda. De precizat că FNME anunţase anterior declanşarea de proteste de stradă şi chiar a grevei generale, începând cu 1 august. Motivele erau legate în principal de lipsa unei strategii în domeniul energetic şi de blocajul financiar de la nivelul SNLO.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version