Eugenia şi Vasilica sunt două deţinute de la Penitenciarul Târgu Jiu care scriu de câţiva ani versuri. Tristeţea ce le apasă sufletele se revarsă în poezii.
GORJ. „Fetiţa îmi dă putere, / Ea mă-ndeamnă să trăiesc; / Îmi aduce mângâiere, / Fără ea eu mă topesc“, scria la începutul perioadei de detenţie Eugenia Bobeanu. „Fără ea“ este prima poezie compusă de deţinuta care mai are doar o lună de ispăşit din pedeapsa de cinci ani şi ceva. Are 27 de ani şi în închisoare a încercat să-şi umple timpul scriind versuri şi participând la programul educativ din Penitenciarul Târgu Jiu. Tristeţea că şi-a lăsat fata singură afară, că nu a putut-o însoţi în prima zi de şcoală a făcut-o pe Eugenia să scrie primele versuri, dedicate fiicei sale: „Prima poezie am scris-o de dorul fiicei mele. Era aşa departe de mine, încât sufletul mi-a fost umplut de tristeţe. Atunci, ca să mă descarc, am scris câteva versuri, numind poezia «Fără ea». Am pierdut din viaţă mulţi ani fără să fiu alături de fiica mea, fără s-o văd cum creşte şi fără să mă bucur de zâmbetul ei de copil nevinovat“, a spus deţinuta.
„Mă întreabă fetiţa mea“ este titlul celei de-a doua poezii scrise de Eugenia în spatele gratiilor. Femeia îşi aminteşte că fiica ei se pregătea să plece în clasa I şi, venind în vizită la penitenciar, micuţa şi-a întrebat mama de ce nu o poate însoţi în prima zi de şcoală: „În momentul acela am crezut că mor. Mi s-a rupt sufletul când fetiţa mea m-a întrebat de ce nu pot s-o însoţesc în prima zi de şcoală. Ea este totul pentru mine şi, când ies, îmi voi dedica viaţa ei“, a afirmat Eugenia. Şi acum se gândeşte la copilul ei şi numără zilele până ce va fi din nou liberă. Vrea să o strângă în braţe şi să o însoţească la şcoală, să o ajute la teme şi să se joace împreună.
Inspirată de poeziile lui Minulescu
Vasilica Sultănoiu are 40 de ani şi se află în Penitenciarul Târgu Jiu de doi ani. Şi ea, ca şi Eugenia, scrie poezii, inspirată de tristeţea ce-i învăluie sufletul după gratii. Poeziile ei şi ale Eugeniei apar de câţiva ani în revista Alb şi negru a penitenciarului. „După gratii nu ai cum să fii un om fericit. Oricât de bine ar fi aici, vesel nu ai cum să fii. Eu am scris multe poezii şi au fost publicate în revista penitenciarului. Sunt convinsă că multora nu place ceea ce scriu, dar sper să existe măcar câteva persoane care să spună că le-au plăcut creaţiile mele. Cea mai mare inspiraţie a mea a fost Minulescu. Am citit foarte multe poezii, ştiu multe dintre ele pe dinafară şi astfel am început să scriu câteva poezii care au ajuns să fie publicate la revistă“, a spus femeia.
În ultima vreme, Vasilica a mai scris câteva texte cu amintirile ei din copilărie. „Aveam opt ani şi m-am urcat şi eu într-un tren. Eram aşa de concentrată la vagon încât am uitat să cobor când s-a pus în mişcare. Îmi plăcea“, a afirmat râzând deţinuta. În ochii ei se citeşte tristeţea şi spune că doar în astfel de momente poate scrie: „Cred că, dacă eşti fericit, nu poţi să compui nimic. Eu când sunt tristă pun mâna pe pix şi încep să scriu. Una dintre creaţiile mele se numeşte «Izolarea» şi cred că titlul spune tot ceea ce am gândit atunci când am scris-o. Am cam 20 de poezii scrise şi, dacă aş avea banii, le-aş publica. Însă, cum nu cred că voi avea vreodată suma necesară, creaţiile mele vor rămâne amintire în revistele din penitenciar“.
