11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTransport suspect de obiecte de cult, întors din vamă

Transport suspect de obiecte de cult, întors din vamă

Un tir ce transporta obiecte vechi a fost întors din vamă de poliţiştii de frontieră, pe motivul suspiciunilor că bunurile sunt obiecte de patrimoniu şi sunt furate. Tirul cu numărul de înmatriculare HD-07-LWV a intrat în punctul de trecere a frontierei de la Bechet ieri-dimineaţă, în jurul orei 4.00, venind din Oradea şi având destinaţia Grecia. La verificarea încărcăturii, vameşii au constatat că este vorba de mai multe obiecte cu vechime mai mare de 50 de ani, astfel că au cerut şoferului un certificat de export. Acest document trebuie să însoţească, la trecerea frontierei, orice transport de obiecte mai vechi de jumătate de secol, conform prevederilor Legii nr. 182/2000 privind protejarea bunurilor ce aparţin patrimoniului naţional mobil. Şoferul tirului a declarat că, după ştiinţa sa, a încărcat mobilă veche şi nu are cunoştinţă că bunurile ar putea fi obiecte de patrimoniu. „S-a luat măsura trimiterii transportului la Craiova, la Muzeul Olteniei, pentru expertizarea bunurilor şi inventarierea acestora. Cercetările continuă, pentru stabilirea situaţiei de fapt“, a declarat Dănuţ Rudăreanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Dolj.

Directorul Muzeului Olteniei, Mihai Fifor, a declarat pentru NewsIn că provenienţa obiectelor nu a fost stabilită deocamdată, obiectele din tir nefiind încă descărcate în totalitate. „Este vorba despre multe obiecte care, din datele furnizate de poliţişti, au fost achiziţionate dintr-o consignaţie din Oradea. Nu am stabilit încă provenienţa acestora. În ceea ce priveşte valoarea, e greu de spus, deocamdată. Cert este că prejudiciul ar fi fost foarte mare dacă ar fi fost scoase din ţară“, a declarat Mihai Fifor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU