Alegeri cu scandal la Işalniţa pentru funcţia de viceprimar al comunei. Prefectul Silviu Dumitru, de „extracţie“ liberală, a anulat trei voturi ale consilierilor locali pe motiv că aceştia nu au votat cu pixul de culoare albastră pe care el l-a pus la dispoziţie, ci au folosit pixuri cu mină verde şi roşie. Decizia prefectului a dus la amânarea alegerii viceprimarului, deoarece nu s-a întrunit numărul de voturi necesar alegerii acestuia. În condiţiile în care, din cei 13 consilieri, şapte sunt pesedişti, cinci penelişti şi unul peremist, numirea unui viceprimar pesedist părea doar o formalitate. Rezultatul final a arătat însă altceva. După anularea celor trei voturi considerate viciate de prefect, candidatul penelist a obţinut cele mai multe voturi, şase, dar i-a lipsit unul pentru a fi ales viceprimar. „Ca reprezentant al guvernului în teritoriu, am decis să se voteze cu acelaşi pix, de culoare albastră, pe care l-am pus la dispoziţie pentru siguranţa votului. Am anulat cele trei voturi, pentru că am considerat că altă culoare decât cea albastră este semn distinctiv. Alegerile se vor relua“, a declarat prefectul Dumitru.
Legea electorală nu prevede însă vreun drept al prefectului sau al reprezentanţilor prefecturii de a se amesteca în desfăşurarea alegerilor pentru viceprimar sau pentru constituirea consiliilor locale. Aceştia pot doar să convoace consiliul local şi să participe la şedinţă.