16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn deţinut a evadat de la PMS Severin

Un deţinut a evadat de la PMS Severin

Un deţinut de la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Drobeta Turnu Severin a evadat, însă a fost prins câteva ore mai târziu într-o localitate de graniţă din Caraş-Severin.

 

MEHEDINŢI. Nicolae Struţi, de 32 de ani, din comuna Şişeşti, era încarcerat pentru tâlhărie, având de executat o pedeapsă de nouă ani, din care mai avea de săvârşit un an şi două luni. În noaptea de marţi spre miercuri, profitând de un moment de neatenţie al agentului de pază al penitenciarului, Struţi a evadat.

La apelul de ieri-dimineaţă, în jurul orei 6.00, agentul de pază a constatat că Nicolae Struţi lipseşte din cameră. Iniţial, a crezut că este în grădină şi a mers să-l caute, dar nu l-a găsit.

Potrivit conducerii penitenciarului, bărbatul a chemat un taxi de la telefonul fix al închisorii. În maşină s-a aflat şi soţia deţinutului, cu care se căsătorise în urmă cu trei luni, după gratii.

„Am înţeles că ar fi fugit cu un taxi în care se afla şi soţia acestuia. Am luat legătura în această dimineaţă cu femeia, însă ne-a spus că nu ştie nimic de soţul ei. Ea a lăsat să se înţeleagă că nu ştie unde a plecat soţul cu taxiul, pentru că nu au mers împreună acasă“, a declarat Gheorghe Săvescu, şef Serviciu aplicare regim.

Bărbatul se afla în penitenciar cu regim deschis şi muncea alături de ceilalţi deţinuţi în grădina închisorii din comuna Şimian, situată la zece kilometri de Drobeta Turnu Severin.

Conducerea penitenciarului nu consideră că Nicolae Struţi a evadat, deoarece gardianul nu a anunţat imediat lipsa bărbatului. Ieri la prânz, după mai bine de zece ore de la dispariţia bărbatului, conducerea penitenciarului a declarat că există posibilitatea ca acesta să se întoarcă.

„Deocamdată, nu putem încă să spunem că a evadat. Se afla în regim deschis. Mergea în grădină să muncească şi în orice moment se poate întoarce de la muncă“, a spus educatorul penitenciarului, Petrişor Ridiche.

După ce a fost dat în consemn la frontieră, Struţi a fost prins în localitatea Dubova din Caraş-Severin de poliţiştii de frontieră în timp ce încerca să sară dintr-o maşină.

Este a doua evadare de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Drobeta Turnu Severin. La începutul iernii, în 2007, trei deţinuţi au rupt gratiile celulei,
s-au căţărat pe acoperişul închisorii, au ajuns în stradă şi au fugit, fiind prinşi după o urmărire ca în filme şi folosirea armamentului din dotare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS