10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPreşedintele Băsescu, la Consiliul European

Preşedintele Băsescu, la Consiliul European

Preşedintele Traian Băsescu se va afla astăzi şi mâine la Bruxelles, unde va participa la lucrările Consiliului European. Obiectivele acestei reuniuni a Consiliului European sunt dezbaterea viitorului construcţiei comunitare, examinarea situaţiei create în urma referendumului din Irlanda asupra Tratatului Lisabona, precum şi stabilirea manierei în care se va avansa în etapa următoare, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Alt subiect actual aflat pe agenda Consiliului este impactul creşterii semnificative a preţurilor la produsele alimentare şi combustibil atât în plan european, cât şi la scară globală.

Teme privind energia şi schimbările climatice, cooperarea Uniunii Europene cu state terţe în domeniul migraţiei, cooperarea internaţională pentru dezvoltare (eforturile europene cerute în vederea atingerii Obi- ectivelor de Dezvoltare ale Mileniului), teme regionale, precum evoluţiile politice din Balcanii de Vest, dimensiunea estică a politicii de vecinătate sau parteneriatul euro-mediteranean, se vor lua în discuţie în cadrul dezbaterii Consiliului European, se mai arată în comunicat. Pe agenda summit-ului figurează, de asemenea, continuarea dezbaterilor la nivel european pentru îmbunătăţirea incluziunii sociale a comunităţii rome.

Pe lângă participarea la lucrările consiliului, şeful statului este invitat astăzi la lucrările Summit-ului Partidului Popular European.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS