Ilie Tonca, originar din comuna clujeană Mărgău, trăieşte printre oltenii din Gorj, de mai bine de trei decenii. Aici a găsit de cuviinţă să practice până în ziua de astăzi o meserie pe cale de dispariţie.
Un tânăr geamgiu, proaspăt însurat, sosea în urmă cu 34 de ani în Târgu Jiu, pentru a duce mai departe tradiţia meseriei pe care o învăţase la el în sat, Botorogi, comuna Mărgău. La început i-a fost mai greu, dar, cu trecerea anilor, nea Ilie şi-a făcut numeroşi prieteni printre oltenii despre care spune „că-s repeziţi şi au impresia că ştiu toate meseriile, dar nici una nu o stăpânesc bine“.
„Am venit cu trenul în Gorj. Nu ştiam prea multe nici despre acest judeţ, nici despre olteni. A fost destul de greu la început, dar nu mi-a luat mult să mă obişnuiesc. Şi acum vorbesc în graiul din Mărgău, pentru că, alături de mine, a stat mereu fratele meu mai mare, Gheorghe, şi aşa ne-am păstrat şi limba, şi obiceiurile“, spunea nea Ilie, în timp ce tăia un geam.
Îi este dragă ardeleanului şi astăzi, la 60 de ani, meseria învăţată acasă. De-a lungul anilor, geamgiul a avut câţiva ucenici, dar, afirmă nea Ilie cu părere de rău, astăzi tinerii nu mai sunt interesaţi să taie sticla, să înrămeze o pictură sau să pună geam la o fotografie frumoasă de familie: „Meseria asta a mea e pe cale de dispariţie. Tinerii nu mai vor să muncească prea mult, nici măcar aceia care nu au facultăţi şi nici alte posibilităţi de angajare. Preferă să lucreze în domenii care nu necesită prea mult efort fizic. Cu toate acestea, de geamgii cred că va fi nevoie întotdeauna. Oricine va dori să înrămeze un tablou sau să înlocuiască un geam spart… Mă întreb ce se va întâmpla peste câţiva ani, când nu vom mai lucra nici eu, nici tovarăşii de breaslă de vârsta mea?“.
Mărgău – comuna geamgiilor
Pentru că dorul de locurile natale îi mistuia aici, printre olteni, în primii ani petrecuţi în Târgu Jiu, nea Ilie şi fratele său mai mare, Gheorghe, mergeau în fiecare vară la Mărgău, la părinţi. Vremea s-a scurs, problemele şi responsabilităţile s-au înmulţit, iar timpul nu a mai fost la fel de darnic cu cei doi ardeleni. De mai bine de zece ani, nici unul nu a mai trecut prin comuna geamgiilor. Dorul nu i-a părăsit însă, iar cei doi fraţi îşi amintesc cu plăcere, de câte ori au ocazia, de frumoasele locuri natale şi de vremurile de demult. „Am venit pentru că aşa a trebuit. A fost bine. Ne era mai uşor pe vremea comunismului. Acum o ducem mai greu, mai ales cu banii. De bine, de rău, cu oamenii ne-am înţeles mereu. Nu ni s-a întâmplat ca un oltean să râdă de noi sau să spună bancuri cu ardeleni“, zâmbeşte nea Ilie. „Nici noi nu am făcut-o. Am avut de-a face cu fel de fel de oameni şi cu toţi ne-am înţeles. Dar dorul de ai noştri nu ne părăseşte niciodată. Comuna de unde venim, Mărgău, e vestită în ţară pentru meseriaşii pe care i-a dat. Pe vremuri, strămoşii noştri, geamgiii, mergeau din sat în sat, cu căruţa sau cu tolba din lemn plină de geamuri. Aşa îşi câştigau pâinea“, povesteşte Ilie Tonca, luând măsura unei fotografii de nuntă, alb-negru, probabil de-o vârstă cu el. „Astăzi, lucrurile s-au schimbat. Dar noi nu mai avem ce face: tăiem geamurile cum am învăţat în tinereţe. Cât o mai ţine treaba asta… Acum, vara, merge mai greu afacerea, dar mare-i Dumnezeu…“, spune geamgiul, închizând uşa în urma noastră, după ce ne urează să ne aibă Cel de Sus în paza Sa.
