10 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorjenii au votat de dimineaţă

Gorjenii au votat de dimineaţă

În ciuda vremii urâte, cetăţenii cu drept de vot din 45 de localităţi din judeţul Gorj au mers ieri la urne, pentru a-şi alege primarii.

 

GORJ. Locuitorii judeţului Gorj, care au mers ieri la votare, au fost la fel de harnici ca în urmă cu două săptămâni. Condiţiile meteo nefavorabile nu i-au ţinut pe gorjenii din 39 de comune şi şase oraşe în case. De această dată, alegerea primarului a fost mult mai uşoară, având în vedere că pentru turul al doilea au existat numai 90 de candidaţi, reprezentând şapte formaţiuni politice. Cei mai mulţi aspiranţi la posturile de primari au fost de la PSD – 30, PNL – 27, PD-L – 23, iar de la PNG-CD au fost cinci, de la PRM – 2, de la PC – 2 şi FD a avut un candidat. Dintre cei înscrişi în turul al doilea, 28 au fost primari în funcţie, iar din totalul de 90 de candidaţi, numai cinci erau femei. Au fost înscrişi pe listele electorale permanente şi complementare 132.000 de alegători, pentru care au fost tipărite 146.800 de buletine de vot. Potrivit datelor oferite de Biroul Electoral Judeţean Gorj, până la ora 10.00, prezenţa la vot în judeţul Gorj era de 11,44%, peste media pe ţară. În mediul urban, procentul înregistrat a fost de 10,27 (locul al treilea pe ţară), iar în mediul rural, procentul de participare a fost de 11,90 (locul zece la nivel naţional).

 

Centenarii au mers şi la turul al doilea

 

Cei mai în vârstă locuitori ai judeţului Gorj au fost nevoiţi să meargă din nou la urne pentru a vota. Cinci cetăţeni, de peste o sută de ani, şi-au exprimat şi în turul al doilea al alegerilor locale dreptul de vot în localităţile în care domiciliază. Cel mai în vârstă alegător gorjean a fost Ecaterina Militaru, din satul Sterpoaia, comuna Aninoasa, care va împlini în noiembrie 102 ani. Ea este urmată de Grigore Horhoianu, de 101 ani, din comuna Bălăneşti. La vot au mai mers Ion Beloniu, de 101 ani, şi Ecaterina Bălan, de 100 de ani – ambii din Arcani, precum şi Ion Vârlan, din Peştişani, 100 de ani. Conform preşedintelui Biroului Electoral Judeţean Gorj, magistratul Ion Stănulescu, unii centenari s-au prezentat personal la secţiile de votare, iar la alţii s-a mers cu urna mobilă.

 

A dispărut o ştampilă la Bumbeşti Jiu

 

În ceea ce priveşte incidentele înregistrate în prima parte a zilei, cel mai grav a fost semnalat Biroului Electoral Judeţean, la o secţie de votare din Bumbeşti Jiu, unde a dispărut o ştampilă de vot. Preşedintele Secţiei nr. 6, aflată într-o şcoală generală, a observat că una dintre ştampile nu a mai fost înapoiată de un alegător: „Ştampila a dispărut, în sensul că cineva a luat-o de acolo. Şi-au dat seama după câteva minute că nu o mai au şi au anunţat jandarmii. A fost constituită o echipă pentru căutarea celor care votaseră. Noi i-am instruit timp de patru zile pe preşedinţii de secţii şi pe locţiitorii acestora cum să procedeze. Am muncit degeaba în ceea ce îi priveşte pe unii preşedinţi. Probabil că cineva a plecat cu ştampila acasă, dar nu există nici o scuză pentru ceea ce s-a întâmplat. Dispariţia ştampilei va fi consemnată în procesul-verbal cu situaţia votului, dar legea nu prevede nici un fel de sancţiuni pentru astfel de situaţii“, a declarat judecătorul Ion Stănulescu, preşedintele Biroului Electoral Judeţean Gorj.

Şi prefectul Victor Banţa s-a deplasat ieri la Bumbeşti Jiu, pentru a evalua situaţia. „Am cerut forţelor de ordine să fie mult mai atente şi să încerce să observe dacă cineva ar încerca să folosească acea ştampilă pentru fraude electorale. Am solicitat ca din oră în oră să se facă şi un bilanţ al buletinelor de vot din întreaga circumscripţie pentru a se vedea dacă lipsesc buletine, pentru că atunci iar există posibilitatea de fraudă. Am mai cerut şi ca la finalul procesului de votare să se verifice atent ca ştampila de control să fie a secţiei de votare“, a declarat prefectul Banţa. Poliţia din Bumbeşti Jiu a deschis o anchetă în acest caz.

 

Cu 50 de buletine de vot mai puţin

 

Şi în comuna Arcani, localitatea de baştină a soţiei lui Nicolae Mischie, liderul PNG Gorj, a fost înregistrat un incident. Conducerea PNG Gorj a trimis încă de dimineaţă o sesizare Biroului Electoral Judeţean, în care reclama că la Arcani nu se mai găseau 50 de buletine de vot. „Temerea PNG cu privire la o posibilă fraudare a votului nu are un temei real. Acolo s-au dat cu 50 de buletine mai puţin, lucru pe care
l-am ştiut de la început, din cauza unei greşeli administrative. Nu sunt probleme din acest punct de vedere“, a menţionat magistratul Stănulescu, preşedintele BEJ Gorj.

Vinovaţi de situaţia de la Arcani sunt cei care au preluat buletinele de vot de la Târgu Jiu, fără a le număra. Aceştia au constatat abia la faţa locului că au cu 50 de buletine de vot mai puţin, din cele 1.150 câte trebuia să primească. O situaţie aparte a fost la Glodeni, unde, în zona unei secţii de votare, a fost sesizată prezenţa unei biciclete galbene cu însemnele PNL. Întrucât nu a fost revendicată de nimeni, bicicleta a fost închisă într-o sală de curs a şcolii în care se afla secţia de votare. Tot ieri, poliţia a amendat cu 1.100 de lei patronul unui bar situat în perimetrul Secţiei de votare nr. 2 din Plopşoru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS