13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCentre pentru vârstnici, în clădiri dezafectate

Centre pentru vârstnici, în clădiri dezafectate

Trei centre pentru persoanele vârstnice vor fi înfiinţate în judeţul Vâlcea, în localităţile Copăceni, Nicolae Bălcescu şi Măciuca. Aceste centre vor fi amenajate cu fonduri de la Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse (MMFES), în clădiri vechi, dezafectate, care au avut diverse întrebuinţări. Paul Păcuraru, ministrul MMFES, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă organizată în Râmnicu Vâlcea, că în prezent se face transferul imobilelor respective în patrimoniul Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea. „Un centru pentru vârstnici o să fie în localitatea Copăceni, în nişte spaţii ale Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO), care nu mai sunt folosite. Clădirile vor fi trecute de la SNLO la Consiliul Local Copăceni şi apoi la CJ Vâlcea. După ce se va face transferul imobiliar se va realiza un studiu şi ministerul va aloca sumele necesare pentru reabilitare. Putem finanţa lucrările doar după ce clădirile aparţin CJ“, a spus Paul Păcuraru. Alt centru pentru bătrâni se va afla în comuna Măciuca, în fostele spaţii în care a funcţionat o unitate militară. Şi aici trebuie să se facă schimbul imobiliar, urmând ca acestea să treacă de la Ministerul Apărării la CJ. Apoi va începe recondiţionarea clădirilor. Alt centru se va înfiinţa în comuna Nicolae Bălcescu, în clădirea unui fost dispensar. „În cele trei localităţi vom asigura, odată cu începerea lucrărilor, între 100 şi 150 de locuri de muncă. Rog însă autorităţile locale să acceseze fonduri structurale. Fondul social european, care este de 4,3 miliarde de euro, stă la dispoziţia tuturor, cu condiţia ca autorităţile să facă proiecte“, a precizat ministrul. Acesta a explicat că România are acum bani, însă trebuie întocmite programe. Ministrul a făcut apel către noii primari aleşi să facă proiecte pentru a atrage aceşti bani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS