21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Bancomat spart

Persoane neidentificate au încercat ieri-dimineaţă să fure un bancomat amplasat într-un restaurant din centrul municipiului Drobeta Turnu Severin. Răufăcătorii au spart două uşi din aluminiu şi au tăiat unul dintre pereţii bancomatului.

Deşi era amplasat foarte aproape de o bancă şi la 50 de metri de prefectură, nimeni nu a văzut nimic. Cel care a sesizat faptul că hoţii au încercat să fure bancomatul a fost angajatul restaurantului. „De dimineaţă am găsit dezastru şi atunci mi-am dat seama că cineva intrase în local. Atunci am sunat la poliţie şi mi-am anunţat şi patronii“, a spus angajatul restaurantului. Poliţiştii au împânzit zona, dar nu au reuşit să afle cine a încercat să spargă bancomatul. „Am fost anunţaţi că în centrul oraşului, la un restaurant, cineva a încercat să spargă bancomatul şi să fure banii. Am venit la faţa locului cu specialişti şi încercăm să-i identificăm pe cei vinovaţi. Nu este primul caz de acest gen cu care ne confruntăm“, a spus Nicolae Ciubotea, poliţist. Oamenii legii au declanşat o anchetă pentru identificarea autorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS