17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalScandal în faţa unei biserici

Scandal în faţa unei biserici

MEHEDINŢI. Un scandal ca la uşa cortului a izbucnit luni după-amiază în faţa unei biserici dintr-o localitate de lângă Drobeta Turnu Severin. Aproape 100 de romi au fost pe punctul să-l linşeze pe preotul satului pentru că nu voia să le înmormânteze ruda.

Romii erau supăraţi că acesta i-a lăsat să aştepte mai bine de două ore în faţa bisericii şi l-au acuzat că, deşi le-a luat banii, nu vrea să mai oficieze slujba de înmormântare.

„Ăsta nu e popă, ăsta e cel mai mare hoţ! I-am dat şase milioane (de lei vechi – n.r.), atât cât a cerut, şi acum ne ţine cu mortul în drum. Este cel mai mare şarlatan şi nu este prima dată când refuză să înmormânteze pe cineva“, au spus romii.

După câteva ore, preotul şi-a făcut apariţia, însoţit de o maşină de poliţie. Acesta a spus că plecase după cheile de la biserică şi că slujba oricum mai fusese făcută o dată acasă.

„Eu nu am fugit ca să nu le fac slujba, dar uitaţi-vă şi dumneavoastră, ei steag pentru mort, cum este normal, nu au, odihne nu fac, atunci eu ce să mai înţeleg? Cât despre bani, nu le-am luat nici un leu. Şi încă o chestiune, slujba de înmormântare a mai fost făcută o dată acasă şi nu văd de ce ar trebui să o oficiez din nou. Tot ei au venit şi mi-au spus că nu mai vor slujbă la biserică şi acum s-au răzgândit“, spunea supărat preotul.

În cele din urmă, slujba a fost oficiată în biserică, dar scandalul a continuat şi în casa Domnului, de această dată din cauză că preotul le-a cerut romilor lumânări şi colivă, iar aceştia nu aveau.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS