Acasă Local Bătrân dispărut de la domiciliu

Bătrân dispărut de la domiciliu

Un bătrân de 77 de ani este căutat de poliţie, după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors. Dispariţia lui Niculae Alexandru, din Orlea, judeţul Olt, a fost anunţată la Poliţia Corabia, zilele trecute, de către fiul acestuia, Florin. Poliţiştii au aflat că, pe 20 mai, Niculae Alexandru a plecat de acasă, motivând că merge la Slatina, şi nu a revenit la domiciliu. Poliţiştii au început cercetările pentru a-l găsi pe bătrân.

Semnalmentele acestuia sunt următoarele: 1,70 – 1,75 metri, faţă ovală, păr cărunt, ochi albaştri, prezintă calviţie şi are barbă. La data dispariţiei, Niculae Alexandru era îmbrăcat cu cămaşă cu mânecă scurtă albastră, cu dungi subţiri de culoare albă, vestă din stofă tot de culoare albastră, geacă din imitaţie din piele neagră, pantaloni de trening de culoare albastră. Bărbatul era încălţat cu pantofi sport din material textil, albaştri cu dungi laterale albe, iar pe cap avea o şapcă albastră, din stofă. Cel în cauză avea o sacoşă din plastic de culoare albă, în care se aflau cartea de identitate (original şi copie), certificatul de căsătorie (original şi copie) şi mai multe cupoane de pensie pe numele Niculae Alexandru şi Mita Alexandru. Cine poate da relaţii este rugat să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Exit mobile version